Mai mare! Ajutorul social pentru perioada rece a anului

Mai mare! Ajutorul social pentru perioada rece a anului

În cadrul şedinţei de ieri a Cabinetului de miniştri în exerciţiu, a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern proiectul de majorare a cuantumului Ajutorului pentru perioada rece a anului.

Suma acordată în cadrul Programului de Ajutor în perioada rece a anului va creşte de la 250 lei la 315 lei. Astfel suma cumulativă (APRA) pentru lunile noiembrie curent – martie 2016 va fi de 1575 lei.

Această decizie vine ca urmare a majorării prețurilor la resursele energetice (energia electrică și gaze naturale), care au o influență directă asupra bunăstării populației, în special, asupra familiilor cu venituri mici.

Cheltuielile necesare pentru punerea în practică a propunerii date a fost prevăzută în proiectul legii pentru modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2015. Acesta a fost adoptată recent de către Parlament în lectura a doua.

Dreptul la stabilirea APRA îl are doar Direcţia/Secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei (D/SASPF).  Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei îndeamnă familiile cu venituri mici să înainteze cereri către D/SAPF pentru a beneficia de ajutor social în perioada rece a anului.

Mihaela Rotari

 

Share