MAEIE, ANSA, Vama, producători agricoli – întruniți în ședință la MAIA

MAEIE, ANSA, Vama, producători agricoli – întruniți în ședință la MAIA

Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a convocat o ședință de lucru cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Serviciului Vamal, cu exponenții Asociațiilor de profil ale producătorilor agricoli și exportatorilor, pentru a discuta asupra subiectului privind interzicerea de către Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a importului temporar de produse vegetale din țara noastră, informează OFICIAL.

Potrivit autorităților din Federația Rusă, starea fitosanitară a produselor vegetale autohtone nu corespund reglementărilor, fiind depistați 5 dăunători de carantină în loturile importate. O notificare în acest sens, a fost recepționată, în cursul dimineții de astăzi, de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, unde este comunicat că, începând cu data de 15 august va fi interzis importul produselor vegetale din mai multe regiuni ale Republicii Moldova, cu excepția raioanelor din stânga Nistrului.

În acest sens, la ședință s-a discutat despre acțiunile ce pot fi întreprinse pentru a soluționa situația și pentru a diminua eventualele riscuri.

„Interzicerea importului de fructe din țara noastră ar putea avea un impact major asupra unor producători autohtoni, îndeosebi în pragul campaniei de recoltare. Pentru a preveni anumite riscuri, trebuie să discutăm cu organele de control fitosanitar locale, să mobilizăm eforturile în elucidarea și rezolvarea situației, inclusiv prin cooperarea cu partea rusă”, a declarat Secretarul de Stat Vasile Șarban.

În aceeași ordine de idei, conducerea ANSA a declarat că sunt deschiși pentru dialog cu instituțiile de control fitosanitar din Federația Rusă, în scopul îmbunătățirii clarității și realizării unui schimb de informații extins.

Pentru a asigura un cadru eficient de cooperare la acest subiect și pentru a identifica soluții, o rundă de discuții va fi organizată săptămâna viitoare cu Ambasada Federației Ruse la Chișinău.

Share