MADRM invită studenții să desfășoare stagiul de practică în cadrul instituției

MADRM invită studenții să desfășoare stagiul de practică în cadrul instituției

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului susține studenții de la instituțiile de învățământ superior să își consolideze capacitățile în domeniile administrației publice centrale, elaborarea politicilor în sectorul agriculturii, dezvoltării regionale și rurale, atragerea investițiilor și să își formeze primele deprinderi de muncă în echipă, să cunoască elementele unei comunicări interdepartamentale și interinstituțională.

În acest context, un grup de studenți de la Universitatea de Stat și Academia de Studii Economice din Chișinău, în luna martie-aprilie 2018, își desfășoară stagiul de practica în cadrul ministerului.

Tinerii absolvenți vor însuși  specificul activității fiecărei direcții de activitate și vor avea  posibilitatea de a se afirma anume în acele domenii pentru care sunt mai predispuși. De asemenea, viitorii specialiști se vor putea  familiariza cu mediul de lucru, își vor spori abilitățile  de muncă în sistemul public.

”În prima zi, avem o ședință de informare și studenților li se face cunoștință cu domeniul de activitatea, li se explică ce activități vor îndeplini. Ascultăm doleanțele lor și îi întrebăm ce așteptări au. Fiecare student stagiar are un mentor, din rândul angajaților ministerului, care pe toată durata stagiului îl coordonează și la care se va putea adresa cu orice întrebare”, a menționat Oxana Paierele, șef al Direcției analiză, monitorizare și evaluare a politicilor, în cadrul ședinței cu stagiarii. De asemenea, Oxana Paierele a precizat că studenții se află în minister pe tot parcursul zilei de muncă, fapt ce le permite să pătrundă în întregime în atmosfera de lucru și că aceștia își vor desfășura stagiunea pe un termen de 6 săptămâni.

Specificăm că, stagiarii vor avea posibilitatea de a se deplasa în teren, pentru a se familiariza cu activitatea instituțiilor din subordine,  să analizeze procesele de lucru, să viziteze toate departamentele și să ofere propriile aprecieri sau recomandări privind îmbunătățirea activității în cadrul ministerului.

Mihaela Rotari

Share