Lucrări de patrulare, deszăpezire şi combatere a poleiului pe drumurile naţionale
Ministerul Economiei și Infrastructurii informează că, la această oră drumurile publice naționale sunt practicabile, iar circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă.
Conform informațiilor operative ale Administrației de Stat a Drumurilor, în dimineața zilei de astăzi, în unele raioane ale țării au fost înregistrate ninsori. În urma acestora, pe partea carosabilă a unor sectoare de drum din zonele de Nord, Centru și Sud s-a format lunecuș.
În această perioadă, unitățile teritoriale ale SA „Drumuri” au efectuat lucrări de patrulare, deszăpezire şi combatere a poleiului pe drumurile naţionale.
Astfel, în lucrări au fost implicate 130 utilaje speciale şi 246 de muncitori, fiind utilizat material antiderapant în cantitate de 2122,8 tone.
Cristina Pendea