Localitatea Burghelea din Fălești – iluminată. Echipa lui Șor spune că va continua proiectele de acest fel

Localitatea Burghelea din Fălești – iluminată. Echipa lui Șor spune că va continua proiectele de acest fel

Echipa lui Ilan Șor continuă să implementeze proiecte, care îmbunătățesc viața oamenilor de rând atât din orașe, cât și din satele moldovenești.

De data aceasta, a fost iluminat un sat din nordul țării. Este vorba de localitatea Burghelea din comuna Ișcălău, raionul Fălești, care nu a mai fost iluminat de la destrămarea Uniunii Sovietice. Odată cu finalizarea acestui proiect, întreaga comună este acum iluminată.

Localnicii sunt foarte bucuroși că a apărut lumina și pe strada lor și că se simt mai în siguranță. În plus, locul becurilor clasice, care nu s-au mai aprins de peste trei decenii, a fost luat de cele de tip led, care au un consum redus, ceea ce, în mod evident, permit ca facturile pentru electricitate să fie mai mici.

„Nu am avut lumină pe străzi de la destrămarea Uniunii Sovietice. În acea perioadă, nu erau iluminate toate străzile, ci doar cele centrale. Acum, toate străzile sunt iluminate. Lucrările de montare a sistemului de iluminat public au început în iulie și s-au încheiat la scurt timp”, a spus un locuitor al satului Burghelea.

„Toată lumea este bucuroasă. Nu îmi mai este frică să merg noaptea pe străzi, când revin de la serviciu. Să le dea Dumnezeu sănătate tuturor celor care au făcut lucruri bune pentru localitatea noastră și să aibă putere ca să realizeze cât mai multe proiecte”, a adăugat o localnică.

Primarul comunei Ișcălău, Alexandru Boiciuc, desemnat de Partidul „ȘOR”, se arată mândru că a reușit, împreună cu ai săi colegi și cu sprijinul lui Ilan Șor, să readucă lumina în satul Burghelea.

„Suntem bucuroși că avem lumină pe străzi. Nu ne vom opri la acest proiect. Împreună cu echipa Partidului „ȘOR”, vom realiza multe alte proiecte bune pentru oameni și pentru comuna noastră”, a menționat primarul Alexandru Boiciuc.

Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, inițiatorul tuturor proiectelor de infrastructură finalizate cu succes, i-a felicitat pe localnici și a dat asigurări că proiectele bune vor continua.

„Dragi prieteni, guvernarea face presiuni asupra echipei noastre, dar noi continuăm să implementăm proiecte în satele Moldovei. Pentru a dezvolta țara nu este nevoie de vorbe, ci de fapte concrete. Noi putem să ne construim viitorul, aici, acasă, cu propriile forțe, nu cu ajutorul Rusiei sau Europei”, a fost mesajul lui Ilan Șor, transmis în limba de stat.

Irina Bogaciuc, reprezentantul oficial al lui Ilan Șor și Partidului „ȘOR” în raioanele de nord ale țării, a dat asigurări privind continuarea proiectelor în sprijinul oamenilor.

„Suntem foarte bucuroși că am finalizat acest proiect. În comuna Ișcălău au fost realizate multe proiecte bune și vă asigur că acestea vor continua. Toate localitățile administrate de echipa lui Ilan Șor sunt iluminate. Atât timp cât va exista susținere din partea voastră, vor fi implementate proiecte care vă vor aduce confort, siguranță și bunăstare”, a afirmat Bogaciuc.

Și deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, a participat la evenimentul privind inaugurarea iluminatului stradal la Burghelea.

„Mă bucur să văd la acest eveniment mulți copii, ceea ce înseamnă că localitatea voastră are viitor, pe care îl vom construi împreună. În pofida tuturor comploturilor actualei guvernări, Partidul „ȘOR” este și va fi, mai ales după ce vom învinge la CEDO. Tot haosul pe care l-a creat guvernarea se va încheia în curând. Noi reprezentăm singura formațiune ale cărei membri nu aruncă vorbe în vânt și care are scopul de a face tot posibilul pentru ca oamenii să aibă un trai confortabil”, a accentuat Vadim Fotescu.

În comuna Ișcălău din raionul Fălești, locuiesc peste 2500 de oameni. Recent, echipa lui Ilan Șor a inaugurat iluminatul stradal în satul Stolniceni, raionul Edineț.

Share