Proiect de amploare în cadrul IGP! Se cere aportul societății civile în elaborarea conceptului
La 14 septembrie 2017, în cadrul Inspectoratului General al Poliției a avut loc ședința de lucru privind consultarea cu societatea civilă a proiectului de Concept de Poliție Comunitară.
La eveniment au participat șeful IGP, Alexandru Pînzari, manager de programe a Departamentului Justiției și Afaceri Interne, Stiven Daniels, reprezentanţi ai Ambasadelor SUA și Suediei în Moldova, ai UNDP și ONG-uri partenere.
Ședința a avut drept scop realizarea obiectivului privind implementarea conceptului de activitate poliţienească comunitară prin îmbunătăţirea accesului fizic şi informaţional la servicii de calitate şi egale ale Poliţiei Naționale.
Astfel, grupul de lucru creat la nivelul Inspectoratului General al Poliției a elaborat proiectul Conceptului de Poliţiei Comunitară cu suportul partenerilor de dezvoltare consultând opinia organizaţiilor obşteşti, ONG-urilor, instituțiilor internaţionale pentru ajustarea documentului de politici.
Șeful IGP, Alexandru Pînzari, a mulțumit partenerilor de implementare pentru deschidere, susținere și implicare în dezvoltarea activităților Poliției prin apropierea față de nevoile și problemele cetățenilor.
Scopul final al Conceptului ar fi consolidarea colaborării poliție-cetățean, încurajarea acestora să informeze Poliția despre comiterea unor fapte ilicite, sporirea profesionalismului polițiștilor față de calitatea serviciilor prestate populației.
De remarcat că, conceptul de activitate al poliției comunitare este un obiectiv al Strategiei de dezvoltare a poliției pentru anii 2016-2020 iar siguranța comunitară poate fi asigurată prin consolidarea unei Poliții profesioniste în parteneriat cu societatea civilă.
Mihaela Rotari