Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău a trecut astăzi primele testări tehnice
Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău a trecut astăzi primele testări tehnice. Testele s-au desfășurat cu succes, iar pe durata testărilor linia a fost pusă sub tensiune și energizată, în conformitate cu procedurile și protocoalele de testare aplicabile.
În următoarele zile, vor fi realizate și alte teste specifice, necesare pentru verificarea continuității și fiabilității semnalelor transmise între stațiile Vulcănești și Chișinău.
LEA Vulcănești-Chișinău a fost finalizată în luna decembrie, iar stațiile electrice Chișinău și Vulcănești vor fi finalizate în perioada următoare.
Menționăm că Linia Electrică Aeriană are o lungime de 157 de kilometri, peste 500 de piloni și 1500 de kilometri de conductoare, făcând o legătură strategică dintre sudul și centrul țării prin intersectarea a opt raioane și 35 de localități. În funcție de regimul sistemului electroenergetic, linia va putea acoperi peste 50 la sută din consumul de energie în perioada de consum maxim.
Proiectul este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei al Republicii Moldova și UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică. Beneficiarul direct este Întreprinderea de Stat Moldelectrica.
Lucrările se desfășoară în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic orientate spre asigurarea securității energetice a țării. Proiectul este finanțat de Banca Mondială (World Bank Group Moldova) valoarea sa fiind de 61 de milioane de euro, dintre care în jur de 27 de milioane sunt destinate pentru construcția liniei Vulcănești-Chișinău.











