Lingouri de aur nedeclarate depistate la un pasager de la Aeroport
Angajații Poliției de Frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău în colaborare cu funcționarii vamali, au identificat 4 lingouri din aur în bagajul unui pasager al rutei Chișinău – Londra.
Lingourile erau ascunse printre bunurile personale ale unui nerezident în vârstă de 63 de ani, și nu au fost declarate autorităților vamale.
Lingourile au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana este pasibilă de sancționare contravențională, conform prevederilor art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul Contravențional al Republicii Moldova.
Share