Le-a pierit pofta de pește după ce au fost amendați pentru aflarea ilegală în zona de frontieră

Le-a pierit pofta de pește după ce au fost amendați pentru aflarea ilegală în zona de frontieră

Polițiștii de frontieră au surprins în această dimineață pe doi conaționali în timp ce scoteau din apele râului Prut plase care erau destinate pentru prinderea ilicită a peștelui. Chiar dacă nu au reușit să prindă pește, bărbații sunt documentați pentru aflarea în zona de frontieră fără permisiunea necesară.

În baza unei informații parvenite de la omologii români, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cuconeștii Noi au intensificat acțiunile de supraveghere pe direcția Cuconeștii Noi – Sadoveni. În acest sens, au fost observate două persoane ce s-au apropiat de flangul stâng al râului Prut, unde au început să scoată pe mal plase din monofilament.

Patru plase a câte 75 metri fiecare au fost ridicate din apele de frontieră și câțiva pești vii care au fost aruncați înapoi în râu. Ambii bărbați, locuitori ai raionului Edineț și-au recunoscut vina comunicând că peștele trebuia să fie pentru consum propriu. Însă, polițiștii de frontieră i-au informat că aceasta nu îi va scuti de la amenda contravențională pentru faptul că se aflau în zona de protecție fără acceptul prealabil a autorității de frontieră și în perioada de prohibiție.

În repercursiune, cei doi conaționali în vârstă de 19 și 50 de ani au fost amendați pentru încălcarea regimului zonei de frontieră conform art. 332, al.(1) al Codului Contravențional al Republicii Moldova.

Doina Secrieru

Share