„Lagmar” – la a 22-a aniversare
Compania „Lagmar” marchează astăzi, 22 decembrie, 22 de ani de activitate, perioadă în care s-a impus drept unul din principalii jucători pe piaţa construcţiilor din Republica Moldova.
De-a lungul anilor, „Lagmar” şi-a câştigat reputaţia, ataşamentul şi aprecierea prin proiecte imobiliare de o calitate bună. Printre acestea se numără: complexul locativ „Deleanu”, blocul locativ „Doga”, blocul locativ „Florilor”, complexul locativ „Bogdan Voievod”, complexul locativ „Circului”, complexul locativ „Testemiţanu”, căminele nr. 10, 11, 12, 13 ale USM, blocul locativ „Bariera Orhei”, blocul de studii nr. 2 al USM, complexul locativ „Gh. Cașu”, blocul locativ „Arhanghel Mihail”, complexul locativ „Florării”, blocul locativ „Ceucari”, blocul locativ „Vasile Lupu”, blocul locativ „Macilor”, blocul locativ „Burcel”, blocul administrativ „Lagmar”, blocul comercial „Bucureşti”, centrul comercial „Mircea cel Bătrân”, complexul „Toro Center”, complexul locativ „Testemiţanu”. Numai în edificiile menţionate, se regăsesc peste 3 000 apartamente şi peste 20 000 metri pătraţi de spaţiu comercial.
La acest moment, „Lagmar” are în implementare alte patru proiecte importante: complexul locativ „Corneşti”, proiectul „Cartierul Cluj în Chişinău”, complexul locativ „Lagmar Smart Home” şi complexul rezidenţial „Solaris”. Ultimele două au fost demarate în 2023.
Viorel Godea, directorul general al companiei, afirmă că, în cei 22 de ani de activitate, „Lagmar” tot timpul a pus accent pe calitate şi siguranţă, dar şi pe corectitudine, iar beneficiarii proiectelor companiei cunosc acest lucru.
„Construim doar spaţii şi edificii sigure, respectăm necesităţile clienţilor şi luăm în calcul priorităţile pe care ei le au. Tot timpul punem în prim plan şi obiectivul general de a contribui la dezvoltarea urbei şi ne aducem în permanenţă contribuţia la dezvoltarea Chişinăului. De asemenea, avem un set de valori pe care le respectăm cu stricteţe: etică, excelenţă, respect, siguranţă şi dezvoltare durabilă. Nu sunt simple noţiuni declarative, ci repere în tot ceea ce facem. Beneficiarii noştri se conving de acest lucru de fiecare dată, ceea ce în final şi determină succesul proiectelor „Lagmar”, afirmă Viorel Godea.
„Lagmar” are obiective de viitor clar stabilite şi promite şi în continuare să surprindă beneficiarii prin calitatea, siguranţa şi confortul edificiilor şi spaţiilor pe care le construieşte.