Laboratorul de Referinţă de Mediu din cadrul Agenției de Mediu urmează să-și extindă domeniul de acreditare

Laboratorul de Referinţă de Mediu din cadrul Agenției de Mediu urmează să-și extindă domeniul de acreditare

Astăzi, 10 noiembrie 2022, în cadrul Ministerului Mediului a avut loc ședința de lucru privind acreditarea laboratoarelor pentru prelevarea și determinarea indicatorilor de calitate din apele uzate evacuate în sistemul de canalizare și în emisare. Au fost discutate probleme abordate de mediul de afaceri, cu referire la acreditarea laboratoarelor care prelevează probe de apă uzată și efectuează investigații de laborator.

Laboratorul de Referinţă de Mediu din cadrul Agenției de Mediu efectuează prelevarea probelor de ape în conformitate cu Regulamentul privind cerinţele de colectare, epurare şi deversare a apelor uzate în sistemul de canalizare şi/sau în emisare pentru localităţile urbane şi rurale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 950/2013.

Actualmente acesta urmează să-și extindă domeniul de acreditare pentru ceilalți parametri stabiliți în Regulamentul menționat, în conformitate cu cerințele Centrului Național de Acreditare MOLDAC, să-și întărească capacitățile și să procure echipamentului necesar.

Share