![La Ungheni va fi construit apeductul magistral Zagarancea-Cornești](http://oficial.md/wp-content/uploads/2025/02/DSC_7429.jpg)
La Ungheni va fi construit apeductul magistral Zagarancea-Cornești
Astăzi, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor între Agenția de Dezvoltare Regională Centru, compania desemnată pentru construcția apeductului și Consiliul Raional Ungheni, în prezența viceprim-ministrului, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, aflat într-o vizită de lucru în municipiul Ungheni.
Proiectul prevede, de asemenea, construcția a două stații de pompare și reabilitarea stației de tratare a apei, prin dublarea capacității acesteia, pentru a asigura o furnizare continuă și sigură a apei potabile.
În cadrul vizitei la Ungheni, viceprim-ministrul Vladimir Bolea a inspectat și lucrările de reabilitare a unui drum municipal, realizate printr-o măsură de revitalizare urbană și dezvoltare a infrastructurii spațiilor publice, din mijloacele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Reabilitarea celor 0,9 km de drum municipal și a pasajului peste calea ferată este atât o soluție pentru modernizarea infrastructurii, cât și un catalizator pentru dezvoltarea economiei locale. Peste 30.800 de locuitori ai orașului Ungheni care tranzitează drumul, inclusiv 2.264 de locuitori din cartierul Ungheni Vale și patru instituții publice, vor beneficia de o infrastructură modernizată și sigură.
„Ne dorim ca fiecare cetățean să resimtă direct beneficiile acestor proiecte în viața de zi cu zi. Accesul la apă potabilă de calitate și infrastructura rutieră sigură sunt elemente-cheie pentru dezvoltarea economică locală și pentru creșterea bunăstării cetățenilor. Prin astfel de investiții, ne asigurăm că fiecare localitate beneficiază de soluții concrete care îmbunătățesc condițiile de trai”, susține viceprim-ministrul Vladimir Bolea.