La Parlament s-a discutat despre asistența medicală acordată deținuților

La Parlament s-a discutat despre asistența medicală acordată deținuților

Necesitatea revizuirii cadrului legal pe segmentul acordării asistenței medicale acordate persoanelor aflate în detenție a fost dezbătută în cadrul audierilor publice organizate de Comisia drepturile omului și relații interetnice și de Comisia protecție socială, sănătate și familie. Evenimentul a fost organizat urmare a recomandărilor făcute de organizațiile internaționale, precum și a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

La audierile publice au participat reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor, ai Ministerului Justiției, ai Ministerului Sănătății, ai Ministerul Finanțelor și ai Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și alte părți interesate. Participanții s-au referit la diverse aspecte, printre care acordarea asistenței medicale minorilor, gravidelor, pensionarilor și persoanelor cu dizabilități, din contul Fondului Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală, asigurarea instituțiilor penitenciare cu personal medical superior și mediu, acordarea serviciilor de medicină dentară, precum și acordarea asistenței medicale persoanelor care suferă de tulburări mintale sau boli ale sistemului nervos.

De asemenea, s-a discutat despre modalitatea cea mai viabilă de implementare a recomandărilor Comitetului ONU împotriva Torturii, care vizează transferul responsabilității pentru furnizarea asistenței medicale deținuților de la Ministerul Justiției/Administrația Națională a Penitenciarelor către Ministerul Sănătății. Un alt subiect abordat a fost determinarea unui mecanism legal privind repartizarea pentru plasare în câmpul muncii a absolvenților USMF „Nicolae Testemiţeanu” în instituțiile penitenciare.

”Platforma parlamentară ne dă o oportunitate foarte mare să rezolvăm aceste probleme. Vom discuta toate viziunile și toate părerile, pentru a asigura drepturile deținuților, astfel încât să nu mai avem condamnări la CEDO”, a menționat președintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Grigore Novac.

”Problemele deținuților, care interferează cu drepturile omului, sunt cunoscute demult. E timpul să le găsim o soluție. Este important ca noi să ne armonizăm în viziuni și decizii”, a adăugat vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Adrian Belîi.

În cadrul audierilor publice, participanții și-au exprimat aprecierea față de suportul acordat de Consiliul Europei pe agenda căruia se află elaborarea unei propuneri de politică publică privind asistența medicală acordată în instituțiile penitenciare.

La final, participanții au convenit să prezinte propuneri Grupului de lucru pentru elaborarea propunerilor de modificare a legislației pe segmentul asistenței medicale acordată persoanelor aflate în detenție, constituit de Ministerul Justiției.

Share