La Orhei are loc verificarea blocurilor de locuit și a instituțiilor publice, unde sunt utilizate butelii de gaz

La Orhei are loc verificarea blocurilor de locuit și a instituțiilor publice, unde sunt utilizate butelii de gaz

Primarul de Orhei, Ilan Șor, a dispus desfășurarea unei ample campanii de informare a populației municipiului privind necesitatea respectării regulilor la utilizarea instalațiilor și a buteliilor de gaze naturale. Aceasta se menționează într-un comunicat al Primăriei localității. 

Campania se va desfășura în perioada 9-31 octombrie și are drept scop prevenirea unor accidente generate de exploatarea necorespunzătoare a buteliilor şi instalaţiilor de gaze lichefiate, ce se pot solda cu pagube materiale sau, și mai grav, cu pierderi de vieţi omeneşti.

Astfel, în perioada menționată, specialiștii din cadrul autorității municipale în colaborare cu S.R.L. „Orhei-Gaz” și alte servicii publice vor verifica blocurile de locuit, casele individuale, localurile de alimentație publică și unitățile comerciale în care sunt utilizate butelii de gaz.

În acest sens, viceprimarul municipiului Orhei, Reghina Apostolova, a convocat o ședință de lucru cu specialiștii „Orhei-Gaz”, „Servicii Comunal-Locative” Orhei, Direcția Situații Excepționale Orhei, Comandantul Gărzii Populare Orhei, Inspecția pentru Protecția Mediului Orhei, unde a menționat faptul că în conformitate cu Legea privind apărarea împotriva incendiilor, factorii de decizie din instituțiile centrale de specialitate ale administraţiei publice locale, în limitele competenţei, sunt obligaţi să asigure sprijin Serviciului de pompieri şi salvatori pentru informarea cetăţenilor.

Amintim că o explozie de proporții s-a produs într-un bloc de locuit din sectorul Râșcani al Capitalei, la sfârșitul săptămânii trecute. Tragedia a avut loc din cauza unei butelii de gaz, utilizată de proprietarii unui apartament, în condiții necorespunzătoare. În urma deflagrației, patru persoane, printre care și un copil, și-au pierdut viața.

sursa: orhei.md

Share