La moment, sectoare de drum blocate în țară nu sunt

La moment, sectoare de drum blocate în țară nu sunt

În noaptea din 18 spre 19 ianuarie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate temperaturi scăzute, starea părții carosabile a unor sectoare de drum fiind lunecoasă. În context, pe drumurile publice naționale din municipiul Chișinău, raioanele Cahul, Căușeni, Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Telenești, Glodeni, Rîșcani, Florești, Călărași, Strășeni și Ungheni au fost efectuate lucrări de patrulare și combatere a lunecușului, comunică reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor, informează OFICIAL.

În această perioadă, unitățile teritoriale ale SA „Drumuri” au utilizat în procesul tehnologic 63 de unități speciale și au antrenat 63 de muncitori rutieri.

La moment, sectoare de drum blocate nu sunt, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată.

Codul galben de schimbare bruscă a vremii se menține.

Administratorii drumurilor monitorizează continuu toate sectoarele de drum periculoase, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată operativ.

Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare referitor la dotarea automobilelor și conducerea pe timp de iarnă.

În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.

Doina Secrieru

Share