Judecător de la Soroca, trimis în judecată pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate

Judecător de la Soroca, trimis în judecată pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal anunță finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unui judecător de comiterea infracțiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate avansată.

Potrivit probelor, învinuitul, la 09 octombrie 2025, pe timp de seară, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică, a urcat la volanul autoturismului marca „Volkswagen Passat”, parcat în acel moment pe teritoriul unei stații PECO din mun. Soroca, cu ulterioara deplasare în direcția ieșirii din oraș, spre mun. Chișinău.

Parcurgând o distanță de aproximativ 400 metri și în încercarea de a efectua manevra de întoarcere pe sens opus, din cauza lipsei reacției și al capacității reduse de a controla automobilul, cauzată de starea de ebrietate, a urcat peste bordura trotuarului, unde și s-a oprit.

Fiind suspectat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică, inculpatul a fost îndreptat pentru a fi supus examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, cu prelevarea probelor biologice la IMSP Spitalul Raional Soroca.

Conform procesului verbal al examinării medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei în proba de sânge, s-a depistat alcool etilic în cantitate de 2,87 g/l, concluzia examinării medicale fiind – stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Învinuitul a pledat nevinovat.

Faptele de care este acuzat magistratul se sancționează, potrivit art.264/1 alin.(1) din Codul penal cu amendă în mărime de până la 125 000 de lei sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Share