Iurie Moroz: În fiecare an, noul administrator al gărilor auto din Moldova va transfera în buget o sumă de cinci ori mai mare decât a fost pana la concesionare

Iurie Moroz: În fiecare an, noul administrator al gărilor auto din Moldova va transfera în buget o sumă de cinci ori mai mare decât a fost pana la concesionare

Începând cu primul an de activitate, noul administrator al gărilor auto din Moldova va transfera în buget o sumă de cinci ori mai mare decât precedentul. Despre aceasta a declarat, în cadrul unui interviu pentru „Logos-Press”, Iurie Moroz, administratorul companiei „Gările Auto Moderne”, care are un contract de parteneriat public-privat cu Agenţia Proprietăţii Publice (APP) pentru administrarea a 30 de gări auto din Moldova în următorii 25 de ani.

„De aceea, statul nu va pierde nimic nici în plan financiar (va primi o plată fixă echivalentă cu profitul mediu al întreprinderii de stat pentru cinci ani cu majorarea ei în fiecare an cu 5%), nici în plan de proprietate. Toate gările auto rămân în proprietatea statului şi se vor întoarce în administrarea sa peste 25 de ani, după expirarea contractului de parteneriat public-privat. Dar deja vor fi înnoite şi modernizate, corespunzător tuturor standardelor internaţionale şi normelor tehnologice”, a mai spus Iurie Moroz.

Potrivit spuselor sale, în următorii trei ani, în gările din Moldova vor fi investite sute de milioane de milioane de lei. Toate investiţiile vor fi făcute de către partenerul privat din propriile mijloace, iar termenul de 25 de ani al contractului e necesar ca investitorul să-şi poată recupera investiţia în perioada respectivă.

Iurie Moroz a menţionat că primele rezultate vor putea fi văzute în curând. „Acum noi reconstruim activ opt gări auto şi până la finele anului planificăm să finisăm toate lucrările la aceste obiecte. Permanent vom informa pasagerii şi clienţii despre mersul lucrărilor, ca ei cu ochii proprii să vadă schimbările ce se produc. Inclusiv, vom prezenta imagini cum arătau obiectele în momentul în care le-am preluat şi cum arată după modernizare. Scopul final al companiei noastre este ca toate gările auto din ţară să fie moderne şi civilizate, confortabile, plăcute pentru cei ce le vor utiliza. Nu atât noi avem nevoie de aceasta, cât pasagerii, transportatorii, dar şi Moldova, în general”, a menţionat el.

Iurie Moroz a spus că la această etapă deja au fost stabilite relaţiile contractuale de parteneriat cu operatorii gărilor auto de peste hotare cu scopul de a implementa tehnologii moderne şi bune practici pentru administrarea operaţională. „Vor fi modernizate peroanele pentru venirea/plecarea autobuselor, va fi înnoită toată infrastructura gărilor, vor apărea panouri informaţionale electronice, cu indicarea timpului de venire şi plecare etc. Va fi ca în aeroporturi. În perspectivă, vom lucra şi asupra implementării posibilităţii de a monitoriza online circulaţia fiecărui autobus pe rută. Dar aceasta va trebui de implementat în comun cu companiile de transport, care operează pe rute”, a declarat el.

Doina Secrieru

Share