Italia va lansa o campanie de vaccinare anti-COVID gratuită la începutul lui 2021
Italia va lansa o campanie de vaccinare anti-COVID gratuită şi la scară largă la începutul anului viitor, iar cadrele medicale şi persoanele în vârstă vor avea prioritate, a declarat în Parlament, ministrul Sănătăţii Roberto Speranza, informează OFICIAL.
„În sfârşit vedem uscatul, avem un traseu clar spre un port sigur… Este probabil ca din ianuarie să înceapă primele vaccinări”, a declarat el în Senat.
Speranza a afirmat că guvernul italian are opţiunea de a cumpăra 202 milioane de vaccinuri anti-COVID19 de la diferite companii şi aşteaptă autorizarea din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente pentru utilizarea lor.
Italia a fost prima ţară occidentală în care a apărut noul coronavirus, înregistrând 56.361 de decese asociate COVID-19 de la izbucnirea pandemiei de coronavirus în luna februarie şi fiind a doua cea mai afectată ţară din Europa în ceea ce priveşte numărul de decese, după Marea Britanie. Italia a înregistrat până în prezent 1,62 milioane de cazuri de COVID-19, relatează Agerpres.ro.
Personalul medical, persoanele în vârstă şi cei care trăiesc în căminele de bătrâni vor fi primii vaccinaţi, a spus Speranza, adăugând că prima parte a campaniei de vaccinare se va desfăşura între primăvara şi vara lui 2021.
La începutul lunii noiembrie, Italia a decis să impună noi restricţii pentru stoparea celui de-al doilea val de COVID-19, instituind un lockdown parţial în zona de nord a ţării şi limitând activităţile de afaceri. Numărul cazurilor zilnice a scăzut săptămâna trecută, însă guvernul intenţionează să limiteze deplasările de Crăciun şi Anul Nou pentru a preveni orice nouă creştere a numărului de infectări.
„Intenţia noastră este de a limita călătoriile în străinătate şi între regiuni în timpul sărbătorilor de iarnă”, a declarat Speranza.
Mihaela Rotari