Istorii de succes: Instalarea băncilor inteligente în parcul central din orașul Nisporeni
Începând cu anul 2016, primăria orașului Nisporeni și-a propus să dezvolte un proiect inovativ în parcul central legat de eficiența energetică. Astfel, au fost instalate două bănci inteligente, care captează lumina de la soare și o transmit atât dispozitivelor telefonice și, de asemenea se folosesc și pentru iluminarea scaunelor, încălzirea, răcirea lor.
„Sunt scaune inteligente, care la etapa actuală sunt unice în Republica Moldova și acest element a venit în susținerea proiectului nostru de a avea un proiect inovativ. Valoarea proiectului a fost de peste 200 de mii de lei, primăria orașului a venit și ea cu o contribuție, însă amintim că nu doar aceste investiții au fost unicele în parc. Până la aceste bănci am investit peste 2 milioane în eficiența energetică, în supraveghere video, în zone wifi și altele” a menționat, Grigore Robu, primarul orașului Nisporeni.
Notă: AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Cristina Pendea