
Irina Selevestru: Cu educație și sprijin potrivit, multe întreprinderi ar putea fi salvate în loc să fie lichidate
Gestionarea unor dosare de insolvență de răsunet presupune multe provocări, care nu se reduc doar la aspectele legale, ci și la gestionarea așteptărilor diferite ale părților implicate. Într-un astfel de proces nu există niciodată o soluție perfectă pentru toți participanții, deoarece fiecare parte are interesele și perspectivele sale, iar aceasta generează adesea conflicte. Despre acesta vorbește Irina Selevestru, administrator de insolvabilitate, fondatoarea Centrului de Instruire „MOLDINSOLV”, într-un interviu pentru portalul www.bani.md.
Ea consideră că, în Republica Moldova, după doar 30 de ani de economie de piață, există antreprenori care s-au format prin experiență directă, învățând din greșelile lor, dar și antreprenori care încă se confruntă cu eșecuri, neștiind cum să le depășească.
„Procesul de insolvență nu aduce satisfacție completă niciunei părți implicate. Debitorii pierd afacerea, iar adesea fug de responsabilități. Creditorii pierd bani, bunuri sau chiar timp. Salariații pierd oportunități de a-și construi pensii, iar nemulțumirile sunt adesea îndreptate împotriva administratorilor autorizați, care sunt, în realitate, cei care trebuie să gestioneze aceste procese complexe. Un exemplu recent este un complex situat pe strada Alexandru cel Bun 115, cu peste 150 de creditori. Deși au existat mai multe propuneri de soluționare, nu a existat un acord unanim. Unii dintre creditori au vrut finalizarea construcției cu propriile forțe, alții au cerut demolarea unor etaje, iar alții au solicitat vânzarea complexului. Până la urmă, s-a ajuns la vânzarea complexului, însă nu toți creditorii sunt mulțumiți cu soluția propusă. Deși unii s-au mulțumit că au primit măcar o parte din banii investiți acu 13 ani, alții sunt mulțumiți că construcția va fi finalizată și vor putea primi apartamentele, alții încă mai consideră că suma plătită nu este suficientă”, a explicat fondatoarea „MOLDINSOLV”.
Administratoarea de insolvabilitate mai spune că, în orice procedură de insolvență, nu există o soluție perfectă, iar un aspect important de înțeles este că nu se poate garanta recuperarea 100% a creanțelor.
„Insolvența presupune imposibilitatea întreprinderii de a-și achita datoriile, iar în astfel de cazuri, este important ca creditorii să înțeleagă că nu vor recupera întreaga sumă datorată. Din păcate, în societate există o percepție negativă a procedurilor de insolvență, iar acest lucru se datorează, în parte, lipsei de educație juridică. Este responsabilitatea profesioniștilor din domeniu să informeze și să educe publicul despre cum funcționează aceste proceduri și care sunt așteptările realiste”, afirmă Irina Selevestru.
În același interviu ea mai spune că, domeniul în care activează are o conotație negativă, pentru că un există o cultură financiară.
„Pentru unii antreprenori cu experiență, eșecul reprezintă un nou început – o oportunitate de a reconstrui cu forțe noi. Pentru alții, însă, eșecul în afaceri echivalează cu o catastrofă, o înfrângere totală. De cele mai multe ori, aceștia din urmă caută un vinovat, iar procedura de insolvabilitate ajunge să fie percepută ca sursa problemelor, nu ca o soluție. O parte din responsabilitate ne revine nouă, administratorilor autorizați. Nu am reușit suficient să informăm și să educăm publicul despre adevărata natură a procedurii de insolvabilitate – despre scopul ei, despre modalitățile de prevenție, despre beneficiile restructurării. O altă cauză este lipsa de instruiri sistematice din partea statului, în special în domeniul crizelor financiare. Există multe cursuri pentru începerea unei afaceri – cum să o înregistrezi, cum să creezi un brand, cum să negociezi contracte – dar aproape deloc despre ce trebuie să faci în caz de criză, cum să gestionezi o stare de dificultate financiară sau cum să accesezi proceduri legale precum restructurarea accelerată. De aceea, cred cu tărie că trebuie să dezvoltăm cultura juridică și financiară a societății. Trăim deja de peste 30 de ani într-o economie de piață, unde deschiderea și închiderea afacerilor este un proces firesc”, a spus experta.
Irina Selevestru a mai spus că, Centrul de Instruire Moldinsolv, pe care l-a fondat, a lansat un curs de 10 ore dedicat antreprenorilor, avocaților și oricărui cetățean interesat, care va demara începînd cu 18 mai 2025.