IP FISM: Între 70 și 100% – volumul lucrărilor de renovare executate la cele opt școli care urmează să fie gata până la începutul noului an școlar

IP FISM: Între 70 și 100% – volumul lucrărilor de renovare executate la cele opt școli care urmează să fie gata până la începutul noului an școlar

Între 70 și 100% – acesta este volumul lucrărilor de renovare executate la cele opt școli care urmează să fie gata până la începutul noului an școlar. Datele au fost anunțate de către directorul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), Iurie Chiorescu, în cadrul conferinței  Monitorizarea procesului de implementare a Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), desfășurată ieri online, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, pe lângă mersul procesului de executare a lucrărilor de renovare,  au fost puse în discuție și alte aspecte legate de respectarea măsurilor de asigurare a securității copiilor și a personalului pe șantierele obiectelor aflate în proces de renovare, precum și de angajamentele privind respectarea clauzelor contractuale. Astfel, în cazul celor opt școli pe final de renovare, volumul de executare a lucrărilor este:

¾   LT „Mihai Eminescu” din or. Cimișlia (99%);

¾   LT „Mihai Eminescu” din or. Strășeni (100%);

¾   LT „Axentii Doljnenco” din or. Vulcănești (97,5%);

¾   LT „Andrei Vartic” din or. Ialoveni (82%);

¾   LT „Ștefan Holban” din Cărpineni, Hîncești (100%);

¾   LT „Alexandru Agapie” din Pepeni, Sîngerei (85%);

¾   LT „Vasile Alecsandri” din Colibași, Cahul (70%);

¾   Gimnaziul „Mihai Eminescu” din or. Telenești (98%).

În acest sens, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a solicitat responsabililor să depună eforturi maxime pentru ca lucrările de renovare să fie executate în termen, iar prin calitatea acestora să li se asigure copiilor condiții optime de învățare, chiar începând cu acest nou an școlar.

La rândul lor, directorii instituțiilor de învățământ beneficiare, reprezentanții companiilor de construcție, primarii localităților și șefii direcțiilor raionale de educație, care au participat la seminar, și-au expus mulțumirea pentru finanțarea pe care au obținut-o în cadrul PRIM, de rând cu impedimentele pe care le-au întâmpinat în procesul de pregătire și executare a lucrărilor.

Totodată, directorii școlilor beneficiare de investiții, la care lucrările de renovare sunt încă în desfășurare, au dat asigurări că acest fapt nu va afecta siguranța copiilor care urmează la toamnă să revină la ore.

În prezent, la cele opt instituții școlare, reparația cărora este pe ultima sută de metri, responsabilii se ocupă de achiziția mobilierului, echipamentelor pentru laboratoare, echipamentelor TIC și a altor necesități stabilite.

Amintim că, în cadrul PRIM a fost demarată campania „Orice copil merită o școală mai bună” în cadrul căreia vor fi inaugurate instituțiile de învățământ recent renovate și vor fi verificate șantierele de construcții a căror lucrări sunt programate să se încheie, conform contractelor, până la 1 septembrie curent.

Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este un împrumut investițional specific, acordat de Banca Mondială, implementat în perioada aprilie 2013 – aprilie 2022, care sprijină Guvernul Republicii Moldova prin finanțarea activităților ce vor consolida calitatea educației şi vor duce spre un sector al educației mai eficient.

Doina Secrieru

 

Share