Ion Ceban, despre posibila deconectare a alimentării cu apă în Chișinău
Ion Ceban, primarul general al municipiului Chișinău, a venit cu o serie de declarații cu privire la posibila poluare a apei din râul Nistru și faptul că ar putea fi închisă alimentarea cu apă în municipiul Chișinău, după ce municipiul Bălți deja a sistat alimentarea.
Primarul a spus că, echipa a mers astăzi la nord ca să preia problemele și să facă analizele calității apei. El a mai spus că regretă că Guvernul nu a venit cu informații oficiale în acest sens.
„Dacă va fi nevoie să faceți rezerve de apă, vom anunța în câteva ore.
Despre incompetența guvernării nici nu mai vorbesc, având în vedere că tac încă de ieri”, a subliniat edilul.
Din informațiile pe care le deține Primarul General, Ion Ceban, problema apei de la Naslavcea a apărut încă sâmbătă, 7 martie, iar, dacă guvernarea probabil se odihnea, cei de la Mediu au trimis echipa abia ieri, 10 martie, pentru a lua probe.
„De ieri până azi, nimeni de la Guvern sau de la Mediu nu a comunicat cu administrația publică locală și nici nu a informat publicul. Astăzi am trimis de urgență echipele de la Apă-Canal către Naslavcea, pentru a verifica cursul apei, probele și pentru a vedea singuri care este situația. Ieri, colegii și specialiștii au analizat situația în regiunea Vadul lui Vodă, iar totul era normal”, a subliniat acesta.
Totodată, edilul a adăugat că, astăzi, au început să apară informații, prin terțe persoane, la mai multe instituții municipale, precum că ar trebui să avem un plan de intervenție în caz de necesitate și se închide apa.
„Sper că această acțiune nu este o rea intenție din partea guvernării, prin care să ni se impună să deconectăm apa, pentru a distrage atenția de la problema combustibilului, de la majorarea prețurilor la benzină și motorină și de la lipsa stocurilor. Am văzut declarațiile celor de la Mediu. Ei nu au idee despre ce vorbesc. Dacă totul este normal, atunci de ce au deconectat apa la Bălți și Soroca?”, întreabă Ion Ceban.
Primaria Chișinău va informa locuitorii Capitalei din două în două ore. „Vă rog să acționăm cu calm. Dacă va fi necesar să colectați apă, vom anunța”, a punctat edilul.













