Ion Ceban: Businessul cu „GUNOIȘTEA” celor din PAS continuă

Ion Ceban: Businessul cu „GUNOIȘTEA” celor din PAS continuă

Ion Ceban, primarul capitalei, spune că businessul cu „GUNOIȘTEA” celor din PAS continuă.

Potrivit spuselor sale, deși Agenția de Mediu a interzis transportarea deșeurilor la așa-zisul „centru de sortare” din Sângera, potrivit informațiilor disponibile, compania respectivă continuă să aducă gunoi pe acel teren, selectează ceea ce îi convine, iar restul deșeurilor sunt transportate ulterior în alte locații.

„Sub acoperirea deputaților și ministrului mediului de la PAS.

Ani la rând, aceeași companie a depozitat deșeuri pe un teren neautorizat din apropierea localității Băcioi, transformându-l într-o adevărată groapă de gunoi, în vecinătatea terenurilor agricole ale oamenilor.

După suspendarea parțială a activității și rămasă fără soluții pentru depozitarea deșeurilor, compania a recurs la șantaj și dezinformare, susținând că Î.M. Regia „Autosalubritate” i-ar fi interzis accesul la poligonul autorizat de la Țînțăreni.

Însă minciuna are picioare scurte. S-a demonstrat public că firma respectivă avea un contract formal cu „Autosalubritate”, necesar doar pentru obținerea autorizației de mediu. În realitate, deșeurile nu erau transportate conform contractului, ci pe terenuri neautorizate din apropierea localității Sângera.

Mai mult, pentru o anumită perioadă, aceeași companie a transportat gunoiul neautorizat pe un alt teren din Colonița.

Astăzi aflăm că deșeurile colectate de aceeași companie, protejată de cumetri, deputați și miniștri PAS, sunt transportate la Boșcana.

Situația este cu atât mai revoltătoare cu cât, anterior, compania care presta servicii de salubrizare la Boșcana a fost supusă presiunilor și a rămas fără contract cu autoritățile locale, pe motiv că nu ar fi întrunit condițiile de mediu. Astăzi însă, în aceeași localitate apare operatorul favorizat de guvernare, iar terenul pe care sunt depozitate deșeurile nu întrunește, la rândul său, condițiile prevăzute de normele ecologice.

Băcioi, Sângera, Colonița, iar acum Boșcana. Același operator, aceleași practici, aceleași probleme de mediu și aceeași protecție politică. Iar astăzi, 5 iunie, este Ziua Mondială a Mediului. Celor din PAS nu le pasă. Ei fac business pe sănătatea oamenilor”, a conchis edilul.

Share