Investiții de peste 10 milioane de euro în 5 universități din țară

Investiții de peste 10 milioane de euro în 5 universități din țară

Laboratoare și tehnologii de ultimă generație, platforme conectate la inteligența artificială, programe de studii moderne la licență și master – de astfel de facilități vor beneficia în următoarea perioadă cinci universități din Republica Moldova. Suma tuturor investițiilor care vor fi făcute în modernizări și dotări se ridică la peste 10 milioane de euro. Acțiunile se înscriu în Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” (runda II), implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială. 

Instituțiile  beneficiare – Universitatea de Stat din Moldova (3 mln 500 mii euro),  Universitatea Tehnică a Moldovei (3 mln 500 mii euro), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (1 mln 179 868 euro), Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (2 mln euro), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (189 mii euro) au fost selectate în baza unui concurs de propuneri de proiecte.

Până la sfârșitul anului 2025, în cele cinci instituții vor fi create și dotate 12 laboratoare de ultimă generație, alte peste 40 de laboratoare existente urmând să fie echipate cu tehnologii avansate. Totodată, vor fi amenajate trei centre de cercetare, șase săli polifuncționale și două platforme de calcul de înaltă performanță, inclusiv, în domeniul inteligenței artificiale. Procesul didactic va fi modernizat prin actualizarea programelor de studii superioare pentru licență și master, în corespundere cu cerințele pieței forței de muncă. Mai exact, vor fi modernizate peste 50 de programe de studii, elaborate peste 30 de cursuri noi, revizuite și actualizate mai bine de 50 de curricula în cadrul a circa 60 de noi parteneriate. De noile condiții vor beneficia 35 de mii de studenți și 2300 de cadre didactice.

Certificatele de confirmare a finanțării proiectelor câștigătoare ale celor cinci universități au fost oferite astăzi în cadrul unui eveniment public.

„Acest proiect, lansat în 2020, reprezintă cea mai mare investiție din partea statului în învățământul superior din ultimii ani. Bugetul total se apropie de circa 800 de milioane de lei, ceea ce este aproape un buget adițional pentru învățământul superior și reprezintă resurse semnificative care vor ajuta să modernizăm acest domeniu, pentru a-l face mai atractiv pentru studenți și de a-i convinge să rămână în Republica Moldova, să-și facă studiile, iar, ulterior, să lucreze și să contribuie la dezvoltarea țării”, a spus ministrul Dan Perciun.

Domeniile proiectelor investiționale vizează inginerie și activități inginerești, tehnologii ale informației și comunicațiilor, medicină, științe ale educației, științe chimice, științe biologice, științe ale mediului, științe fizice, matematică și statistică, științe agricole, medicină veterinară.

Aceasta este a doua rundă de acordare a granturilor în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”. În prima rundă, desfășurată anul trecut, au fost alocați circa 14,3 milioane de euro pentru implementarea a 20 de proiecte în 13 instituții de învățământ – șapte universități și șase colegii pedagogice.

 

Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării, finanțat de Banca Mondială în sumă de 35,7 milioane de euro, se desfășoară în perioada 2020-2025, în mai multe instituții de învățământ din Republica Moldova.

Share