(INTERVIU) Igor Roşca: Scopul nostru este de a deveni lider incontestabil pe piaţa autohtonă prin furnizarea serviciilor inofensive şi a produselor de calitate
Interviu cu Igor Roşca, Directorul companiei producătoare de salam și delicatese din carne „Rogob” SRL
CURENTUL: Dle Roşca, „Rogob” a devenit deja un nume de referinţă pentru economia Republicii Moldova. Cum aţi reuşit?
IGOR ROȘCA: Prin muncă, dedicaţie, prin stabilirea şi implementarea unor principii clare, printr-o permanentă investiţie în profesionalismul angajaţilor noştri şi în calitate. Toate acestea ne-au ajutat să devenim cea mai mare și modernă companie din Republica Moldova producătoare de salam și delicatese din carne.
La moment, avem un spaţiu de producţie 5000 m2. Fiind proiectată de experţi de peste hotare, fabrica îşi poate permite o capacitate de producție ce depășește 50 tone de produs finit timp de 24h. Apropo, datorită faptului că întreprinderea noastră este proiectată conform standardelor europene şi respectă toate rigorile sanitare, avem undă verde în comerţul extern.
Noi tindem mereu spre noi orizonturi şi aceasta ne permite să ne extindem continuu productivitatea şi să lărgim permanent reţeaua comercială prin deschiderea de noi magazine specializate, atât în Chişinău, cât şi în raioanele republicii. La moment avem 26 magazine proprii, iar produsele noastre se regăsesc în circa 5000 unităţi comerciale. Lărgirea reţelei proprii de magazine „Rogob Foodmart” este un lucru important în contextul penetrării pieţei şi asigurării populaţiei cu produse proaspete şi de înaltă calitate.
C.: Ce rol îi revine conducătorului, adică Dvs., în cadrul „Rogob”?
I.R.: Riscând să fiu acuzat de lipsă de modestie, voi aminti şi cu această ocazie că succesul activităţii unei întreprinderi depinde în mod direct de politica și capacitatea de gestionare a afacerii pe care o are conducătorul întreprinderii.
Personal sunt conectat la fiecare proces din fabrică și la fiecare proiect. Împreună cu o echipă de profesioniști, consolidăm cele mai bune idei și identificăm cele mai bune soluții pentru succesul companiei.
C.: Înţeleg că, chiar dacă aţi atins în business culmi la care alţii pot doar visa, nu vă opriţi aici. Ce scopuri aveţi în continuare?
I.R.: Scopuri rămân neschimbate şi anume: Să devenim lideri incontestabili ai pieţei ca preferinţă a consumatorilor şi ca volume de producţie; Să impresionăm şi să delectăm consumatorii cu produse excepţionale ce se deosebesc prin calitate înaltă, aspect şi gust deosebit, asumându-ne rolul de port drapel al industriei prin excelenţă profesională şi devotament total faţă de consumator.
C.: De regulă, majoritatea oamenilor de afaceri se orientează mai mult spre a face bani, iar în acest proces valorile nu prea-şi găsesc locul. Dvs. aveţi careva valori?
I.R.: Nu ştiu cum e în cazul altor companii, dar la noi valorile nu doar că ocupă un loc de cinste, ci şi sunt respectate întocmai. Şi de acest lucru se poate convinge oricine se va interesa cât de cât de respectivul aspect în activitatea companiei noastre.
Dacă e să vorbim la concret, atunci aceste valori sunt: Calitatea produsului este primordială în activitatea noastră; Sănătatea consumatorilor e factorul principal care ne ghidează atunci când creăm produsul; Vrem ca oamenii să aibă pe mesele lor doar produs calitativ şi proaspăt; Preferinţele consumatorilor ne ghidează în activitatea noastră zilnică; În ceea ce facem, ne bazăm pe inovaţie, progres şi inventivitate.
C.: Ce practici specifice de lucru aveţi la companie?
I.R.: Nu ştiu dacă pot fi numite specifice, dar, în cadrul companiei noastre, se organizează şantiere de lucru privind standardizarea proceselor de lucru, spaţiilor, optimizarea fluxului tehnologic şi a timpului, în scopul eficacității proceselor în parte. În cadrul acestor şantiere sunt implicate echipe formate din managerii de top (director general, 7 directori de departamente), dar şi managementul mediu (șefii de secție, maiştrii), precum şi angajaţii din sectorul vizat.
De asemenea, organizăm vizite, schimb de experienţă reciproc cu partenerii, furnizorii interni şi externi. Aplicăm şi practica schimbului de experienţă între colegii tehnologi de la companiile furnizoare de condimente, prin suportul şi implicarea top managementului.
În același timp, compania „Rogob” susține tinerii specialiști, le organizează excursii la fabrică, oferindu-le şi posibilitatea de a face stagiul de practica în cadrul companiei. Spre exemplu, în 2018 am semnat un contract de colaborare cu Universitatea Tehnică a Moldovei, în urma căruia, tinerii specialiști de la facultatea Tehnologie și Management în industria alimentară sunt promovați pe scara ierarhică.
C.: Cum este motivat personalul la „Rogob”?
I.R.: Motivarea personalului în cadrul companiei constituie pilonul de bază în crearea unor relaţii productive de muncă între angajaţi şi top management, la fel și în dezvoltarea unei abordări sistematice a angajaţilor față de responsabilitățile care li se atribuie. Spre exemplu, la noi în companie funcţionează Programul ,,Ideea Ta Contează”. Astfel, ideile implementate sunt recompensate prin vouchere valorice. Ideile estimate ca „Idee trimestrială” sunt remunerate în bani prin adaos la salariu. Avem şi alte metode şi practici de motivare şi mă bucur că sistemul pe care noi îl aplicăm în acest sens funcţionează şi oferă randamentul scontat.
C.: Ce politici şi strategii aveţi în domeniul calităţii şi siguranţei alimentelor?
I.R.: În cazul nostru, politica în domeniul siguranţei alimentelor se concretizează prin obiective stabilite şi comunicate la toate nivelurile, pe care le monitorizăm, analizăm şi revizuim periodic astfel încât să asigurăm: Creşterea competitivităţii şi siguranței alimentare produselor fabricate; Implementarea reglementărilor naţionale şi a aşteptărilor clienţilor privind calitatea şi siguranţa alimentelor;
Creşterea performanţelor de mediu şi prevenirea poluării mediului prin reducerea şi înlăturarea impactului semnificativ rezultat din procesele de producţie realizate; Instruirea anagajaţilor în spiritul culturii organizaţionale şi pentru înţelegerea finalităţilor propriilor activităţi şi responsabilităţi ce le revin în domeniul calităţii şi siguranţei alimentelor; Implicarea tuturor angajaţilor în vederea îndeplinirii obiectivelor privind excelenţa în calitate şi a celor care susţin siguranţa alimentelor; Asigurarea unei comunicări transparente şi adecvate cu toate părţile cointeresate.
Poate că ceea ce am spus eu sună cam „greoi”, dar m-am străduit să redau cât mai adecvat obiectivele pe care le avem şi pe care, spre satisfacţia mea, reuşim să le îndeplinim.
C.: Aţi putea să vă referiţi la principalii indicatori ce caracterizează activitatea SRL „Rogob”: investiţii, cifră de afaceri, locuri de muncă, impozite etc.?
I.R.: Dacă e să luăm drept referinţă ultimii cinci ani, atunci vă pot spune că, din 2015 până în 2019, investiţiile totale efectuate de „Rogob” au ajuns la peste 415 mil. lei (peste 20 mil. euro). De asemenea, cifra de afaceri a companiei a evoluat constant de la 357 mil. lei în 2015 până la 566 mil. lei în 2019. În total, în ultimii cinci ani cifra de afaceri a ajuns să constituie 2,3 miliarde lei sau aproape 115 mil. euro.
Indicatori în creştere am înregistrat şi la capitolul locuri de muncă – dacă în 2015 numărul angajaţilor era de 488, atunci în 2019 a ajuns la 653. Numai în ultimul an au fost create 88 noi locuri de muncă.
Şi fondul de salarizare a evoluat constant – de la circa 11 mil. lei în 2015 până la circa 45 mil. lei în 2019. În total, în ultimii cinci ani compania a achitat salarii de peste 138 mil. lei. Pe lângă salarii, „Rogob” a achitat contribuţii sociale şi medicale pentru angajaţii săi în sumă totală de circa 35 mil. lei. În ultimii cinci ani, respectivele contribuţii au crescut de la circa 3 mil. lei în 2015 până la aproape 10 mil. lei în 2019.
Dacă vorbim de impozitele şi taxele achitate de „Rogob” în ultimii cinci ani, valoarea acestora se ridică la 319 mil. lei sau peste 15 mil. euro. Volumul acestor plăţi în 2015 era de peste 29 mil. lei, iar în 2019 a ajuns la peste 84 mil. lei.
C.: Ce planuri aveţi pe termen mediu?
I.R.: În acest sens, noi avem stabilit drept an de referinţă 2022. Anume până în 2022 avem deja elaborate politici şi strategii care ţin de: Dezvoltarea sortimentului (fabricarea salamurilor crud-afumate); Dezvoltarea reţelei de magazine proprii şi pe segmentul Retail; Realizarea scopului de a deveni lider incontestabil pe piaţa autohtonă prin furnizarea serviciilor inofensive şi a produselor de calitate etc.
Ştiind capacitatea colectivului pe care am onoarea să îl conduc de a realiza obiectivele stabilite, sunt sigur că vom reuşi şi de această dată!
C.: Vă mulţumim şi vă dorim noi succese!
Cristina Pendea