
Integrarea graduală a cetățenilor din regiunea transnistreană pe piața muncii din Republica Moldova
Potrivit datelor prezentate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în perioada 1 ianuarie 2021 – 30 iunie 2025, subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au oferit servicii unui număr de 1.099 de persoane cu domiciliu sau reședință în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, aflate în căutarea unui loc de muncă.
Cetățenii înregistrați cu statut de șomeri au beneficiat de servicii de informare, intermediere a muncii și ghidare în carieră, după cum urmează:
în anul 2021 – 52 de persoane;
în 2022 – 176;
în 2023 – 277;
în 2024 – 373;
în primul semestru al anului 2025 – 221.
Totodată, persoanele înregistrate ca șomeri au participat la cursuri de calificare, recalificare, perfecționare și specializare. În urma eforturilor autorităților publice naționale, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale ANOFM, începând cu anul 2021, au fost plasate în câmpul muncii 511 persoane din regiunea transnistreană.
Se constată o creștere constantă a numărului de cetățeni din regiune care accesează servicii de ocupare a forței de muncă, sprijin pentru mobilitate profesională și asigurare de șomaj, ceea ce contribuie treptat la integrarea acestora în sistemul economic și social al Republicii Moldova.
Biroul politici de reintegrare încurajează în continuare cetățenii din regiunea transnistreană să se adreseze subdiviziunilor teritoriale ale ANOFM pentru soluționarea problemelor legate de încadrarea în câmpul muncii.