Grupare criminală specializată în furturi de locuințe și apartamente, destructurată de Poliţia Capitalei

Grupare criminală specializată în furturi de locuințe și apartamente, destructurată de Poliţia Capitalei

O grupare criminală în componenţa a patru membri a fost destructurată recent, de către ofiţerii de investigaţii ai Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău în colaborare cu poliţiştii sectorului Râşcani şi anagajaţi ai Batalionului Reacţionare Operativă (902), fiind reţinuţi în flagrant delict în urma unor ambuscade create.

Forţele de ordine au documentat activitatea criminală a acestora timp de o lună de zile, care erau bine organizaţi şi determinaţi să comită furturi în serie din locuinţe şi apartamente pe teritoriul Capitalei. Aceştia s-a dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 25 ani şi 40 ani, trei originari din Ucraina şi unul din Chişinău, anterior judecaţi pentru infracţiuni analogice.

Până în prezent s-au acumulat probe concludente ce ar demonstra complicitatea lor în cel puţin cinci spargeri de locuinţe şi apartamente. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile lor temporare, poliţiştii au depistat şi ridicat bunuri materiale sustrase.

Potrivit proprietarilor suma totală a prejudiciului material cauzat ar fi de cel puţin 100 000 lei. Bănuiţii pătrundeau în case după ce se asigurau că proprietarii lipsesc, prin metoda forţării geamurilor din termopan cu rangă metalică sau prin selectare de chei. Este de menţionat că, bănuiţii ar fi venit din Ucraina în Republica Moldova doar cu acest scop.

Mihaela Rotari

Share