Instruiri privind auditul financiar pentru angajații Curții de Conturi a Republicii Moldova
La data de 7 martie curent, în cadrul Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) s-a desfășurat sesiunea de instruire, unde au fost abordate subiecte precum Legea nr. 260 din 07.12.2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova și aspecte privind auditul financiar.
În calitate de moderator a cursului de instruire a fost Tamara Andrușca, vicepreședintele CCRM. Dna Andrușca a informat audiența despre prevederile prevăzute de noua lege, în comparație cu precedenta lege organică. La fel, s-a discutat despre prevederile noi precum, certificarea personalului cu atribuții de audit public și transparență și responsabilitate.
În cadrul sesiunii de instruire și-au împărtășit experiența privind testarea afirmațiilor în cadrul auditului financiar – Sofia Ciuvalschi, șef Direcție generală auditul sectorului social, Vasile Moșoi, șef Direcție generală auditul gestiunii economice corporative, tehnologiilor informaționale și autorităților de reglementare și Ana Diaconu, controlor de stat superior, Direcția generală auditul autorităților publice locale.
Angajații CCRM au fost informați despre proiectele în derulare în cadrul instituției supreme de audit. În context, Tatiana Triboi, consultant superior, Secția relații externe și comunicare a făcut o prezentare a Proiectului de asistență tehnică pentru îmbunătățirea calității auditului regularității și a auditului performanței efectuate de CCRM. În același context, Irina Babanuța, controlor de stat principal, Direcția metodologie și cadrul calității a vorbit despre considerentele privind noile abordări în auditul financiar.
Obiectivele Proiectului sunt sporirea performanței instituției supreme de audit, precum și îmbunătățirea capacității personalului Curții de Conturi de a efectua audituri financiare și de conformitate în concordanță cu standardele publice de audit recunoscute la nivel internațional și cu bunele practici ale UE.
Menționăm că, instruirile s-au desfășurat urmare evaluărilor necesităților de instruiri, fiind orientate către personalul cu atribuții de audit public.
Mihaela Rotari