Institutul Basel pentru Guvernanță în vizită la Procuratura Generală

Institutul Basel pentru Guvernanță în vizită la Procuratura Generală

Procurorul General interimar Dumitru Robu a avut o întâlnire cu reprezentanții Institutului Basel pentru Guvernanță (IBG) – Jonathan Spicer, Specialist senior în recuperare juridică și Stephen Ratcliffe, Specialist Superior în Investigații din cadrul Centrului Internațional de recuperare a Bunurilor al IBG, în contextul vizitei de evaluare realizate în Republica Moldova, în perioada 21-23 iunie 2022, pentru pregătirea implementării Acordului de consultanță între Procuratura Republicii Moldova și Institutul Basel pentru Guvernanță (IBG), semnat la data de 21.04.2022.

Scopul Acordului este de a dobândi experiența Institutului Basel prin sfaturi consultative strategice în cadrul investigării dosarelor complexe de spălare de bani și infracțiuni conexe, mentorat în procesul de recuperare a activelor provenite din infracțiuni, evaluarea cadrului național legal la capitolele date, dar și posibilitate de instruire a actorilor naționale în domeniul de investigare a infracțiunilor de spălare de bani și conexe.

Astfel, experții s-au întâlnit cu Procurorul General interimar, Dumitru Robu, dar și cu reprezentanții celor două procuraturi specializate: Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Procuratura Anticorupție, unde au purtat discuții aferente procesului de implementare a Acordului de Consultanță.

În cadrul acestora au fost punctate prioritățile procurorilor în investigarea cazurilor complexe de fraudare a bugetului de stat, dar și necesitățile de asistență așteptate.

Alte întâlniri realizate au fost cu reprezentanții Centrului Național Anticorupție și ai Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, care au confirmat disponibilitatea cooperării cu IBG și preluarea bunelor practici în domeniul de repatriere a bunurilor dobândite din infracțiuni și aflate în jurisdicții străine.

În discuțiile cu reprezentanții Ministerului Justiției a fost stabilită posibilitatea primirii asistenței de la IBG în domeniile de cercetare și pregătire a propunerilor legislative referitoare la recuperare bunurilor infracționale, confiscarea non-penală dar și îmbogățirea ilicită.

Totodată, propunerile IBG referitoare la instruirea procurorilor, judecătorilor, dar și altor actori din procesul de urmărire penală la subiecte ce țin de metodologii moderne de investigare a infracțiunilor de fraudă financiară, utilizarea tehnologiilor informaționale în procesul de investigare și altele, au făcut subiect de interes în discuțiile cu conducerea Institutului Național al Justiției.

Vizita a avut ca scop stabilirea contactelor cu potențialii beneficiari și formularea Planului de implementare a Acordului de consultanță cu acțiuni concrete pe care le va avea de realizat IBG.

Share