Inspectorii ANSA au fost informați în prevenirea și combaterea Pestei Porcine Africane

Inspectorii ANSA au fost informați în prevenirea și combaterea Pestei Porcine Africane

La Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) s-a desfășurat un exercițiu teoretic de simulare a unui focar de Pestă Porcină Africană (PPA). În cadrul acțiunii inspectorii din subdiviziunile teritoriale ale Agenției și medicii veterinari au fost informați detaliat asupra situației epizootice a PPA în R. Moldova, epidemiologiei, manifestărilor clinice și morfologice a acestei boli periculoase.

Experții și specialiștii care au vorbit în fața asistenței, s-au referit la măsurile ce se cer a fi aplicate într-un eventual caz de suspiciune sau confirmare a pestei, prelevarea, transportarea probelor la PPA și procedura examinării probelor în laborator.

O temă aparte a fost cea privind cerințele de biosecuritate la fermele mari de porcine, rolul și responsabilitățile ce le revin instituțiilor de stat implicate în managementul focarelor.

Despre experiența acumulată în combaterea Pestei Porcine Africane au vorbit în fața asistenței – experții din Letonia, Martins Serzants și Skrimantas Mislinis din Lituania.

Mihaela Rotari 

Share