Inițiativa privind introducerea limbii române în Constituție va fi prezentată Parlamentului spre adoptare

Inițiativa privind introducerea limbii române în Constituție va fi prezentată Parlamentului spre adoptare

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) a pronunțat avizul în privința inițiativei a 35 de deputați privind introducerea limbii române în Constituție, informează Oficial.

CCM a subliniat că inițiativa nu constituie o inițiativă ordinară, ci este una tehnică.

„Curtea reține că proiectul nu cuprinde neconcordanțe de ordin juridic și urmează să fie prezentată Parlamentului”, se spune în aviz.

Totodată, CCM menționează în aviz că Hotărârea din 5 decembrie 2013 prevalează asupra prevederii cu referire la limba moldovenească.

Curtea Constituțională a subliniat că inițiativa înaintată de deputați este conformă prevederilor din Constituție și proiectul de lege urmează să fie înaintat Parlamentului spre adoptare.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

Amintim că, deputații Partidului Liberal Democrat din Moldova au propus, prin intermediul unui proiect de lege, modificarea articolului 13 din Constituție, prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” cu sintagma „limba română”. Potrivit PLDM, în nota informativă a proiectului se precizează că temei pentru elaborarea acestuia a servit Hotărârea Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, care a statuat că „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”.

Inițiativa a fost semnată de deputații din fracțiunile PLDM, PL și PPEM.

Cristina Gurez

 

Share