Informație importantă în contextul sistării zborurilor de catre AAC

Informație importantă în contextul sistării zborurilor de catre AAC

În contextul sistării zborurilor de catre AAC, începând cu 17-25 martie curent și imposibilității companiilor aeriene de a onora zborurile, conform biletelor de avion vândute pentru această perioadă, venim în adresa consumatorilor de servicii de transport aerian, cu următoarele precizări:

În conformitate cu prevederile articolului 12 lit. a) din Hotărârea de Guvern nr. 836 din 08.11.2012 pentru aprobarea Regulamentului privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau a întârzierii prelungite a zborurilor în cazul anulării unui zbor, pasagerilor în cauză trebuie să li se ofere asistența de către operatorul aerian în conformitate cu capitolul VI din Regulament. Conform art. 22 din aceeași hotărâre, în cazul în care se face trimitere la capitolul VI, pasagerilor li se oferă posibilitatea de a alege între:
rambursarea, în termen de șapte zile, în conformitate cu procedurile prevăzute la punctul 20 din prezentul Regulament, a întregului cost al biletului, la prețul de achiziție pentru partea sau părţile de călătorie neefectuate şi pentru partea sau părţile deja efectuate, în cazul în care zborul devine inutil în raport cu planul de călătorie iniţial al pasagerului, împreună cu, dacă este cazul, un zbor de retur la punctul de plecare iniţial, cît mai repede posibil; 
redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinația finală, cît mai repede posibil; sau redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, la o dată ulterioară, la alegerea pasagerului, sub rezerva existenţei unor locuri disponibile.

Cetățenii care au statut de consumatori, cărora li se refuză rambursarea integrală a costului biletelor și nu vor să accepte alte opțiuni oferite de operatorii aerieni, au dreptul, în conformitate cu prevederile art. 18⁵ alin. 1 și alin 5 a Legii nr. 105/2003 să depună reclamații, inclusiv prin intermediul reprezentaților lor legali, referitoare la produsele necorespunzătoare, inițial în adresa vînzătorului sau prestatorului. În cazul în care consumatorii nu vor fi de acord cu rezultatele examinării reclamațiilor sau în cazul în care operatorii aerieni refuză satisfacerea acestora, aceștia sunt în drept sa se adreseze organelor abilitate cu funcții de protecție a consumatorilor sau conform procedurii civile în instanța de judecată, anexînd la petiție copia răspunsului vînzătorului/prestatorului sau în cazul refuzului tacit, documentele care confirmă depunerea reclamației în adresa vînzătorului/prestatorului.

Doina Secrieru

Share