Încep examenele de absolvire a gimnaziului din cadrul sesiunii de examene 2022. Primul examen îl susțin alolingvii la limba română

Încep examenele de absolvire a gimnaziului din cadrul sesiunii de examene 2022. Primul examen îl susțin alolingvii la limba română

Astăzi, 2 iunie 2022, absolvenții programei de gimnaziu din instituțiile cu predare în limbile minorităților naționale susțin, în incinta a 228 de instituții de învățământ din țară, primul examen național de absolvire din acest an, informează OFICIAL.

Examenul la Limba și literatura română pentru alolingvi, la care participă 6024 de elevi, este primul în cadrul sesiunii de examene 2022, organizate în perioada 2-13 iunie, în conformitate cu Ordinul MEC nr. 1360 din 06.10.2021.

Luni, 6 iunie 2022, va avea loc examenul la Matematică, la care vor participa 29961 de elevi din cadrul celor 1066 de instituții de învățământ.

Joi, 9 iunie 2022, 29887 de elevi vor susține examenul la limba de instruire. Astfel, la examenul la Limba și literatura română vor participa 23869 de elevi, iar la examenul la Limba și literatura rusă vor participa 6018 elevi.

Sesiunea de examene pentru absolvenții de gimnaziu se încheie cu examenul la Istoria românilor și universală din data de 13 iunie 2022, în cadrul căruia vor participa 29892 de elevi.

Menționăm că în baza rezultatelor obținute la olimpiadele republicane desfășurate în acest an, absolvenții treptei gimnaziale obțin nota „10” din oficiu la disciplina de examen la care sunt premianți ai locurilor I, II sau III. Astfel, în cadrul disciplinei de examen Limba și literatura română (alolingvi), de nota „10” din oficiu vor beneficia 7 elevi; în cadrul disciplinei Matematică – 6 elevi; la disciplina Limba și literatura română (limba de instruire) – 5 elevi; la disciplina Limba și literatura rusă (limba de instruire) – 6 elevi; iar la disciplina de examen Istoria românilor și universală – 6 elevi.

Testele de examen vor fi verificate în perioada 3-19 iunie a.c. de către Comisiile Raionale/Municipale de Evaluare. Rezultatele vor fi afișate la data de 20 iunie în fiecare instituție de învățământ, în care s-au desfășurat examenele. Elevii pot depune cerere de examinare a contestației la instituția de învățământ, la data de 21 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 25 iunie 2022.

În context, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare îndeamnă comunitatea educațională să dea dovadă de corectitudine, responsabilitate și integritate în procesul de organizare și desfășurare a sesiunii de examene 2022.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum felicită elevii pentru rezultatele frumoase obținute pe parcursul anilor de studii, dorindu-le mult succes la examenele naționale de absolvire.

Share