Incendiu în Rezervația „Prutul de Jos”. Aproximativ 100 ha de stufăriș a fost cuprinsă de flăcări
În seara zilei de 3 februarie angajații IGSU din sudul țării au fost alertați să intervină de urgență pentru a lichida un incendiu de vegetație pe o suprafață extinsă din apropierea localității Slobozia Mare, raionul Cahul, lunca lacului Beleu, transmite OFICIAL.
Conform primelor informații, la fața locului au fost trimise șapte autospeciale de intervenție. Ajunși pompierii au stabilit că o suprafață de aproximativ de 100 ha de stufăriș este cuprinsă de flăcări. Salvatorii au reușit lichidarea incendiului la ora 03:26, după ce mai bine de opt ore au luptat cu flăcările deschise.
Datorită intervenției eficiente a echipelor de pompieri în comun cu colegii Poliției de Frontieră din sudul țării a fost posibilă salvarea zonei incubatorului de păsări din Rezervația Prutul de Jos. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 63 situații de risc.