În zilele de week-end, pe teritoriul R. Moldova au avut loc peste 40 de incendii de vegetație

În zilele de week-end, pe teritoriul R. Moldova au avut loc peste 40 de incendii de vegetație

Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat astăzi 27 martie se prevede intensificări ale vântului în rafale de 15 -20 m/s, anunță serviciul de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI.

În acest context Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI atenționează oamenii să nu aprindă vegetația uscată, întrucât în condiții de vânt focul se poate răspândi cu repeziciune pe spații extinse.

Mai mult, arderea gunoiului menajer și a stufului din apropierea bazinelor acvatice intensifică intervențiile  pompierilor, iar echipajele se luptă ore în șir pentru localizarea focarelor.

Conform datelor operative ale Serviciului Situații Excepționale în zilele de week-end pe teritoriul  Republicii Moldova au avut loc peste 40 de incendii de vegetație, în urma cărora au fost compromise  280 hectare de teren.

Doina Secrieru

Share