În toamnă va fi lansat un program de granturi pentru susținerea activității polițienești
șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari și directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie au semnat un Memorandum de înțelegere prin care vor continua colaborarea privind implementarea proiectului „Promovarea implicării societăţii civile în consolidarea securităţii comunitare”, lansat la începutul anului 2017, fiind extins pentru perioada anilor 2018-2020.
În acest context, Institutul de Politici Publice va lansa un Program de granturi destinat organizațiilor societății civile din regiuni, care vor susține crearea parteneriatelor între comunități și poliție, și astfel își vor aduce aportul în implementarea conceptului de activitate polițienească comunitară.
Granturile sunt adresate organizațiilor non-guvernamentale din regiunile pilotate ale proiectului – Hîncești, Otaci, Sîngerei, Ungheni, Cahul, Comrat. Programul de granturi pentru susținerea activității polițienești comunitare va fi lansat în toamna anului 2018.
Proiectul „Promovarea implicării societății civile în consolidarea securității comunitare” are drept scop susținerea procesului complex de modernizare a sistemului polițienesc lansat de IGP, orientate spre creșterea nivelului de încredere a societății în poliție.
Mihaela Rotari