În stare de ebrietate la volan, a tampotat un ofițer de patrulare
În seara zile de ieri, la 21:30, fiind implicați la supravegherea circulației rutiere în orașul Rezina, pe strada V. Negruță, inspectorii de patrulare au observat un automobil de model Honda care circula haotic. La somația legală de a stopa, șoferul a ignorat de a prezenta actele, încuindu-se în automobil.
La multiplele solicitări a Poliției de a se conforma, conducătorul nu a reacționat. În urma încercărilor de a debloca ușile automobilului, șoferul a accelerat pentru a se eschiva de la fața locului și în mod intenționat a tamponat un ofițer de patrulare, ulterior părăsind locul accidentului.
Imediat, ofițerii au solicitat ajutorul și implicarea altui echipaj pentru a reține șoferul fugar de la fața locului. Acesta continuându-și depasarea pe aceeași stradă s-a tamponat în poarta de rezervă a unui restaurant. Și de această data conducătorul a încercat să părasească locul faptei, dar a fost reținut de inspectorii de patrulare.
Ulterior, șoferul a fost încătușat și escortat la IP Rezina pentru documentare. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 44 ani, anterior documentat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate. La solicitarea inspectorilor de a fi testat pentru alcoolemie, acesta categoric a refuzat să treacă testul alcoolscopic.
Menționăm că, inspectorul de patrulare în vârstă de 51 ani, în urma tamponării, a fost internat în Spitalul raional Rezina în secția chirurgie cu diagnoza comoție cerebrală, starea sa este stabilă.
Pentru faptele sale șoferul s-a ales cu două cauze penale în baza art. 349 al. 2 „aplicarea violenței periculoase pentru viața şi sănătatea funcționarului public cu statut special” și 264 al. 3 „refuzul sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică” CP RM, totodată acesta a fost reținut pentru 72 ore, în baza art. 166 CPP RM.
Mihaela Rotari