În premieră, în Republica Moldova, va fi realizată campania…
În premieră, în Republica Moldova, va fi realizată campania „Sunt PACIENT, îmi cunosc DREPTURILE!”, dedicată cunoașterii celor 14 drepturi fundamentale ale pacienților trecute în Carta Europeană a Drepturilor Pacienților. Campania se va desfășura în perioada 5 – 9 mai 2021, în cadrul celei de-a XV-a ediții a Zilei Europene a Drepturilor Pacienților.
Drepturile Pacientului se înscriu în Drepturile Fundamentale ale Omului. Acestea promovează responsabilitatea pacienților, susținută de dreptul natural la viață, integritate corporală și sănătate, în cadrul sistemului de sănătate publică.
„Fiecare dintre noi este beneficiar al sistemului de sănătate și utilizează servicii medicale. Cunoașterea drepturilor pe care le avem în calitate de pacienți este esențială, pentru a putea participa la luarea deciziilor ce țin de sănătatea personală și a celor din jur. Totodată, prin creșterea gradului de informare a pacientului, se va consolida încrederea reciprocă dintre pacient și lucrătorul medical”, a menționat Igor Curov, secretar de stat al MSMPS.
Prin drepturile pacientului se înțeleg toate posibilitățile de care dispune omul pentru a-și apăra interesele în calitatea sa de pacient. Oricărui drept al pacientului îi corespunde o obligație a medicului, a instituției medicale, a autorității publice sau a statului de a-l satisface. Drepturile pacientului presupun accesul echitabil la servicii medicale, calitatea serviciilor medicale, respectarea pacientului ca ființă umană, a demnității și integrității sale de om.
„Sunt PACIENT, îmi cunosc DREPTURILE!” este o campanie realizată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) cu suportul financiar al Elveției, prin intermediul proiectului „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”, implementat de Institutul Tropical și de Sănătate Publică.
Campania cuprinde o serie de activități la care participă atât instituțiile presatoare de servicii medicale, direcțiile de sănătate ale municipiilor și instituțiile de învățământ în domeniul medical, cât și asociațiile de pacienți active din republică.
În perioada 5-9 mai 2021 vor fi distribuite postere și semne de carte cu descrierea celor 14 drepturi fundamentale ale pacientului în toate instituțiile medicale, farmacii, primării, magazine, școli, biblioteci, librării din localitățile-pilot din faza II-a ale proiectului moldo-elvețian „Viață Sănătoasă”. De asemenea, toate materiale vor fi disponibile pe site-ul www.prosanatate.md de unde vor putea fi și descărcate.
Doina Secrieru