În mai multe școli din țară au loc alegeri în cadrul Consiliilor Școlare ale Elevilor

În mai multe școli din țară au loc alegeri în cadrul Consiliilor Școlare ale Elevilor

Pentru al doilea an consecutiv, în Republica Moldova au avut loc alegeri simultane în cadrul  Consiliilor Școlare ale  Elevilor. În circa 670 de școli și 65 de instituții de învățământ profesional tehnic elevii și-au votat astăzi președinții care îi vor reprezenta  în relația cu administrația școlară pe parcursul următorilor doi ani. 

Cel mai mare număr de instituții în care s-a desfășurat procesul selectiv este în municipiul Chișinău – 77 de instituții, urmat de Orhei, cu 33 de instituții, și Ungheni, cu 32 de instituții. În UTA Găgăuzia, alegerile s-au desfășurat în toate cele 45 de instituții.

Reprezentanții delegați de Consiliile școlare vor forma ulterior Consiliile Regionale ale elevilor, care până la sfârșitul anului vor contribui la stabilirea componenței noului Consiliu Național al Elevilor, conform unui regulament adoptat.

Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Tineret, susține platformele de reprezentare a elevilor printr-un program de asistență, care promovează cetățenia activă și spiritul civic.

Prin programul de granturi, susținut de MEC, 70 consilii școlare ale elevilor au beneficiat de susținere financiară în valoare de peste 1,2 milioane de lei, pentru implementarea unor proiecte în instituțiile de învățământ sau la nivel de localitate.

Pentru informații suplimentare despre structura și funcționarea Consiliilor Elevilor sau despre organizarea alegerilor, elevii pot consulta Ghidul pentru elevi: Consiliile elevilor și participarea activă.

Share