În legătură cu declararea stării de urgență, MAI informează: „Avem înregistrate 38 procese verbale”
Din momentul aprobării hotărârilor Comisiei pentru Situații de Urgență avem înregistrate 38 procese verbale întocmite. Aceasta se menționează într-un comunicat al Poliției Republicii Moldova, informează OFICIAL.
33 din acestea sunt cazuri în care agenții economici nu s-au conformat cerințelor și măsurilor impuse prin hotărârile respective, iar în 5 procese verbale sunt vizate persoanele fizice care nu au respectat măsurile de prevenire a virusului. Amenzile aplicate ajung la suma de circa 800 mii lei.
„Ministerul Afacerilor Interne prin subdiviziunile sale va continua să asigure ordinea și siguranța publică, inclusiv siguranța în traficul rutier. Angajații polițiști și carabinieri vor patrula și monitoriza teritoriile administrative, spațiile publice și vor intensifica activitățile de monitorizare a persoanelor care se află în autoizolare și carantină”, se mai arată în același comunicat.
„Poliția va supraveghea activitatea agenților economici, va verifica dacă aceștia respectă măsurile și va interveni cu aplicarea amenzilor în cazul în care acesta sunt încălcate. Nu ultimul rând, oamenii legii în colaborare cu administrația publică locală vor verifica agenții economici și se vor asigura dacă aceștia au sistat sau nu activitatea conform cerințelor autorităților, iar cei care nu se vor conforma se vor alege cu amenzi”, mai comunică sursa citată.
Doina Secrieru