În a doua jumătate a lunii octombrie, CCRM va semna un Memorandum de importanță!

În a doua jumătate a lunii octombrie, CCRM va semna un Memorandum de importanță!

„Anunțasem anterior, în luna august, în cadrul vizitei de la Kiev, am lansat inițiativa de a elabora și semna un Memorandum de colaborare tripartid Moldova – Georgia – Ucraina, un instrument de colaborare între Curțile de Conturi a trei state semnatare ale Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, susține Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), Marian Lupu.

La fel, el spune că Acordul de Asociere are prevederi similare, chiar identice, la capitolul audit public extern și Memorandumul va avea drept obiectiv colaborarea în vederea implementării obiectivelor stabilite, aplicării standardelor europene și internaționale în domeniul auditului, preluarea bunelor practici, care vor facilita procesul de implementare a prevederilor Acordului de Asociere.

„Inițiativa a fost salutată de către colegii din Georgia și Ucraina. În realizarea obiectivului stabilit, CCRM a elaborat proiectul Memorandumului, expus deja expertizei din partea partenerilor europeni, coordonat de asemenea și cu partenerii din Georgia și Ucraina și decizia este semnarea acestuia în a doua jumătate a lunii octombrie”, a conchis Marian Lupu.

Cristina Pendea

Share