Îmbunătățirea calității asistenței medicale în instituțiile penitenciare, discutată în ședința Grupului de lucru de profil

Îmbunătățirea calității asistenței medicale în instituțiile penitenciare, discutată în ședința Grupului de lucru de profil

La Ministerului Justiției a avut loc ultima ședință din acest an, a Grupului de lucru pentru elaborarea propunerilor de modificare a legislației pe segmentul asistenței medicale acordată persoanelor aflate în detenție, la care au fost discutate recomandările formulate în cadrul Comisiei parlamentare „Comisia drepturile omului și relații interetnice” și măsurile ce urmează a fi întreprinse în vederea realizării acestora.

Astfel, una din recomandările privind asigurarea penitenciarelor cu personal medical, prevede modificarea cadrului legal pentru a crea condiții de salarizare a personalului medical care deține funcții publice cu statut special/militar, similare cu remunerarea în instituțiile medico-sanitare publice, precum și pentru a oferi posibilitatea cumulării funcțiilor.

La fel, printre recomandările propuse în scopul asigurării calității serviciilor medicale, se regăsesc digitalizarea documentării medicale, interconectarea cu sistemele naționale de evidență medicală, implementarea asigurării asistenței medicale din sursele CNAM a categoriilor de deținuți asigurați (minori, gravide, pensionari, persoane cu dizabilități), alinierea politicilor departamentale de sănătate la cele naționale, ș.a.

Prin urmare, pentru a realiza implementarea recomandărilor propuse, în cadrul ședinței au fost actualizate statuturile unor proiecte de lege și acte în lucru și planificate măsuri ce urmează a fi întreprinse de Ministerul Justiției.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului, sănătatea în instituțiile penitenciare este apreciată drept cel mai vulnerabil aspect al vieții din mediul carceral și necesită o ocrotire amplă. Ministerul Justiției își propune să identifice soluții viabile pentru creșterea calității serviciilor medicale din detenție, îndeplinind, astfel, recomandările Consiliului pentru prevenirea torturii din Republica Moldova (CpPT), Comitetului pentru prevenirea torturii al CoE (CPT), Comitetului împotriva torturii al Organizaţiei Naţiunilor Unite ș.a.

Share