Îi dispărea, periodic, sume impunătoare de bani din locuință. Ce au întreprins polițiștii!
Ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Buiucani din cadrul Direcție de Poliție a mun. Chișinău au reținut o femeie în vârstă de 50 de ani, locuitoare a capitalei, pentru furt din locuință.
La data de 18 aprilie, la Inspectoratul de Poliție Buiucani, s-a adresat un bărbat în vârstă de 34 ani, proprietarul locuinței de pe str. N. Costin din sect. Buiucani, care a comunicat polițiștilor că din apartament periodic îi dispar sume impunătoare de bani.
În acest context, polițiștii au întreprins un șir de acțiuni pentru stabilirea circumstanțelor, totodată bărbatul a instalat în apartament camere de supraveghere. Astfel, în urma acțiunilor de investigație și urmărire penală a apărut bănuială rezonabilă că infracțiunea este comisă de către doamna care era angajată pentru a face curățenie în apartamentul dat.
Polițiștii au documentat femeia pe parcursul a două luni de zile, acumulând probe concludente ce-i demonstrează vinovăția. Aceasta, pe parcursul anului 2018-2019, având acces liber în apartament, în timp ce făcea curățenie sustrăgea de la proprietari mijloacele financiare și alte bunuri materiale. Acțiunile femeii au fost surprinse de camerele de supraveghere din apartament, astfel proprietarilor fiindu-le cauzat un prejudiciu în sumă de 157 555 lei.
Femeia a fost condusă la inspectorat pentru audieri și stabilirea circumstanțelor. În cadrul audierilor ea și-a recunoscut vinovăția iar în geanta acesteia au fost depistați banii sustrași și alte bunuri materiale. Aceasta este cercetată penal pentru furt în proporții mari, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Mihaela Rotari