IGSU la raport! Au fost prezentate rezultatele activității pentru anul 2024

IGSU la raport! Au fost prezentate rezultatele activității pentru anul 2024

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a organizat ședința anuală de bilanț, în cadrul Centrului Republican de Instruire din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni. Evenimentul a avut loc cu participarea conducerii Ministrului Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, și conducerii IGSU reprezentată de colonelul Oprea Alexandru, șeful instituției, alături de șefii subdiviziunilor teritoriale subordonate.

În discursul său, Ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin a mulțumit salvatorilor și pompierilor pentru realizările majore și pentru intervențiile eficiente în vederea ajutorări cetățenilor. Totodată, a menționat că IGSU de un an este membru cu drepturi depline al MPC al UE, ceea ce demonstrează o bună pregătire a instituției în vederea participării la misiuni și exerciții internaționale. Mai mult, oficialul a transmis un mesaj de susținere și felicitare cu noile proiecte realizate în 2024 cu suportul UE. De asemenea, a încurajat și a apreciat eforturile în domeniul prevenției și a afirmat că IGSU va avea toată susținerea din partea Ministerului Afacerilor Interne pentru realizarea activităților de prevenire, îndeplinirea misiunilor de serviciu, dar și implicarea activă în Mecanismul Protecției Civile al UE în vederea consolidării capacităților de intervenție. Ministrul a mulțumit și pentru reușitele Inspectoratului în domeniul eficientizării energetice, încurajând autonomia energetică a mai multor remize.

În cadrul ședinței, au fost prezentate rezultatele activității IGSU în domeniul intervențiilor și prevenției situațiilor excepționale pentru anul 2024.

Pe parcursul primului an după ce IGSU a devenit membru deplin al Mecanismului Protecției Civile al UE, pompierii moldoveni au fost detașați în Republica Elenă în asistența colegilor greci pentru combaterea incendiilor forestiere. În perioada 16 iulie – 15 august 2024 echipa IGSU a intervenit pentru stingerea a opt incendii de proporții, fiind efectuate 19 misiuni de patrulare a zonelor cu risc de izbucnire a focarelor de ardere. Echipa IGSU a reușit să salveze din flăcări trei persoane.

Conducerea ISGU, în calitate de membru deplin a participat în cadrul evenimentelor organizate în contextul încheierii ciclului 2020-2024 al Programului de evaluare Peer review al Mecanismului Unic de Protecție Civilă al Uniunii Europene, care au avut drept scop îmbunătățirea continuă a Mecanismului.

Conform datelor înregistrate la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, pe parcursul anului 2024, au fost create și prelucrate 28 782 fișe de caz prin care a fost solicitată intervenția salvatorilor și pompierilor, ceea ce constutuie 2,2 % din numărul total de dosare create de către operatorii sistemului.

Din punct de vedere al localizării geografice, cele mai multe apeluri de urgență provin din mun. Chișinău (25,59 %) și Bălți 7,8 %)

Pe parcursul anului 2024, cele 61 subdiviziuni de intervenție ale IGSU au realizat 24 869 (69/zi) misiuni, cu 797 (+3%) mai multe comparativ cu anul precedent.

Timpul mediu de răspuns al echipelor de intervenție IGSU la apelurile de urgență a fost de 19 minute și 19 secunde (00:19:19).

Urmare datelor operative zilnice înregistrate în programul CoordCom, pe parcursul anului 2024 au fost salvate 2010 persoane dintre care: 610 la intervenții la incendii, 1399 la intervențiile de căutare-salvare, 1 persoană la intervențiile SMURD.

Totodată, au fost depistate 386 persoane decedate, dintre care 81 la intervenții la incendii și 305 la intervenții de căutare-salvare, ceea ce reprezintă un număr cu 16 mai mic comparativ cu anul 2023 (402).

În ceea ce privește misiunile de lichidare a incendiilor, au fost înregistrate 1.634 de incendii, cu o scădere de 2% față de anul anterior, însă cu o tragică pierdere de 104 vieți omenești. Cele mai frecvente cauze de producere aincendiilor soldate cu decesul persoanelor au fost imprudența în timpul fumatului (38), nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor (25) și imprudența cu focul (13).

Datorită eforturilor pompierilor și salvatorilor, 446 de persoane au fost salvate din incendii. Valoarea bunurilor materiale salvate a constituit de aproximativ 450 milioane de lei.

Cele mai frecvente cauze ale incendiilor au fost scurtcircuit electric, scurtcircuit – 229, incendiere intenționată – 215б imprudența cu focul – 207 , imprudența în timpul fumatului – 188, nerespectarea regulilor antiincendiare la exploatarea sobelor și canalelor de evacuare -179, scurt circuit a firelor electrice a transportului auto – 136.

În perioada anului 2024, au fost înregistrate 231 situații excepționale printre care 134 cu caracter tehnogen, cu caracter natural, 14 cu caracter biologico-social.

Pe parcursul anului 2024, în domeniul prevenției au fost desfășurate 13 campanii de informare, care au contribuit la diminuarea unor riscuri și situațiilor excepționale. În cadrul măsurilor de prevenire desfășurate în toate regiunile țării au fost informate peste 811.000 de persoane, dintre care 427.590 copii, care au fost instruiți privind bazele securității vieții.

În ceea ce privește intervențiile în cazul incendiilor de vegetație, numărul acestora a scăzut cu 12% în anul 2024 (3802 focare de iarbă uscată) comparativ cu anul 2023 (4329 cazuri raportate în anul 2023).

De asemenea, pentru a reduce riscurile incidentelor pe apă, IGSU a continuat desfășurarea măsurilor de prevenire a situațiilor excepționale. Datorită acțiunilor sistematice organizate anual inclusiv și activităților educaționale și celor de informare a populației, numărul cazurilor de înec s-a redus de la 122 de incidente în anul 2020 până la 88 de cazuri în anul 2024.

Totodată, de către personalul stațiilor de salvare pe apă din Republica Moldova, în perioada de raportare, au fost salvate 347 de persoane de la înec.

De asemenea în cadrul ședinței au fost prezentate rezultatele activităților Inspectoratului pe domeniul managementului resurselor umane. Astfel, pe parcursul anului 2024 la compartimentul formarea profesională inițială au fost instruite 118 persoane. La capitolul formarea continuă de specializare, printre care acordarea primului ajutor medical, lucrări de salvare la înălțime, formarea scafandrierilor, apărarea împotriva incendiilor, manipularea și conducerea autospecialelor de intervenție, în total fiind instruiți 84 de angajați IGSU.

Totodată, pe parcursul anului 2024 au fost desfășurate în Republica Moldova 59 cursuri de instruire, fiind pregătiți 522 de angajați. Mai mult, 27 de instruiri au avut loc și peste hotarele țării, unde au fost consolidate capacitățile și abilitățile profesionale a 139 de angajați IGSU. Mai mult, angajații IGSU au participat în cadrul a celor 13 programe de instruire oferite prin MPC al UE.

În cadrul ședinței de bilanț, au fost discutate și prioritățile pentru anul 2025, care includ participarea activă în MPC al UE consolidarea capacităților operaționale ale IGSU și perfecționarea continuă a angajaților. De asemenea, se va pune un accent deosebit pe prevenirea situațiilor excepționale, analiza și gestionarea riscurilor de dezastre și creșterea nivelului de pregătire a personalului.

Share