IGSU desfășoară ședințe de instrucție practice cu pompierii la Aeroportul Internațional Chișinău

IGSU desfășoară ședințe de instrucție practice cu pompierii la Aeroportul Internațional Chișinău

În perioada 28 -29 iunie Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară ședințe practice de instruire la Aeroportul Internațional Chișinău destinate pompierilor și salvatorilor. Tema exercițiilor ține de acțiunile de stingere a incendiilor și salvarea persoanelor în caz de accidente aeronautice, informează OFICIAL.

În cadrul activităților participă 150 de angajați cu 10 autospeciale de intervenție, la incendiu și descarcerare, dar și Serviciul salvare și antiincendiu al Aeroportului Internațional Chișinău.

În procesul aplicațiilor sunt desfășurate mai multe ateliere practice, care vor perfecționa abilitățile de intervenție a echipelor la stabilizarea, crearea accesului, dar și forțarea ușilor și trapelor în caz de incendiu, evacuarea persoanelor din interiorul aeronavelor în caz de situații excepționale, dar și stingerea incendiilor la aeronave.

Exercițiul are drept obiective formarea deprinderilor practice privind salvarea persoanelor din spații specifice construcției aeronavelor, formarea deprinderilor privind stabilizarea, crearea accesului în spații închise, salvarea persoanelor din aeronave, dar și stingerea incendiilor de materiale metalice combustibile.

Scopul instruirii este de a familiariza efectivul de trupă și comandă cu specificul aeronavelor, dar și de a obține abilități practice de aplicare a tehnicilor de salvare și deblocare.

Potrivit informațiilor IGSU pe 11 aprilie 2008 pe Aeroportul Internațional Chișinău în timpul aterizării din cauza unei defecțiuni s-a prăbușit avionul de transport AN-32. În urma impactului cu solul au decedat 6 membri ai echipajului și 2 pasageri. Salvatorii și pompierii IGSU au efectuat atunci misiunea de deblocare și descarcerare, dar și recuperarea a victimelor.

Share