IGP și Procuratura Republicii Moldova – la un atelier comun
În perioada 14-15 noiembrie 2018, la sediul IGP s-a desfășurat un atelier de lucru cu genericul „Consolidarea capacităților procurorilor și ofițerilor de investigație din cadrul Poliției în domeniul investigațiilor sub acoperire”.
Activitatea a fost organizată cu suportul finanțării Uniunii Europene prin intermediul proiectului „Against Drugs and Organise Crime”.
Prezenți la deschiderea atelierului, atât șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, cât și adjunctul misiunii, Manuel Marion, au remarcat despre relevanța atelierului, organizat în premieră pentru Poliție și Procuratură.
La eveniment au participat experți din Ungaria, Lituania, Spania și România.
Astfel, participanții au fost implicați în dezbateri ce vizează legislația sub aspect național și comparativ cu cadrul normativ din străinătate în privința activității speciale de investigații, actorii ce sunt implicați în această sferă cât și ce schimbări sunt salutabile din punct de vedere legislativ.
Fiecare din reprezentanții naționali au adus în atenția publicului câte o prezentare, care a elucidat aspecte importante ale sarcinilor de bază pe care le îndeplinesc zilnic, punctele sensibile care le tergiversează activitatea, dar și ce aspecte necesită îmbunătățiri.
Un impact pozitiv al atelierului l-a avut simularea unei infracțiuni printr-un exercițiu și determinarea cumulului de sarcini pe care fiecare reprezentant al legii trebuie să o execute după competența ce i se atribuie.
Menționăm că, în perioada 19-23 noiembrie 2018 în cadrul proiectului urmează să fie organizată o vizită de studiu în România.
Mihaela Rotari