IGP: Începând cu ora 21.00, poliția asigură paza secțiilor de votare

IGP: Începând cu ora 21.00, poliția asigură paza secțiilor de votare

Marin Maxian, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), în cadrul unui briefing de presă, a comunicat că toate cele 2004 secții de vot au fost monitorizate de 6000 de angajați pe tot parcursul zilei, informează OFICIAL.

„Începând cu ora 21.00, poliția asigură paza secțiilor de votare și vor asigura transportarea documentației necesare după numărarea voturilor”, a precizat el.

Potrivit spuselor sale, IGP a recepționat numeroase sesizări, peste 150 de sesizări fiind de la concurenții electorali, în mare parte fiind vorba de transportarea alegătorilor – 115 cazuri.

Totodată, Maxian a spus că de un comportament exemplar au dat dovadă cetățenii.

„În general legislația electorală a fost respectată, poliția a intervenit la solicitări și la pretinsele încălcări. Am fost echidistanți, imparțiali și obiectivi în toate cazurile. Mulțumesc tuturor colegilor care au fost la datorie și au intervenit ori de câte ori a fost nevoie”, a subliniat el.

Cristina Gurez

Share