IGP a lansat un nou serviciu, special pentru proteste
În contextul desfășurării protestului de mâine, Inspectoratul General al Poliției (IGP) recomandă cetățenilor să respecte regulile bunei conduite, a ordinii publice și securității circulației rutiere, transmite Oficial.
În cadrul unei conderințe de presă, responsabilii IGP au menționat că, cetățenii trebuie să respecte câteva reguli:
– să respecte legislația, ordinea publică și cerințele forțelor de ordine;
– să se abțină de la acțiuni care ar împiedica ca protestul să se desfășoare pașnic;
– este interzisă aflarea persoanelor în cadrul acțiunii de protest cu arme de foc, substanțe explozive, obiecte tăioase, etc.;
– să nu se prezinte în stare de ebrietate;
– să nu poarte măști sau cagule.
De asemenea, în acest timp vor fi restricții de circulație a transportului. Locuri de parcare vor fi în adiacentul Circului, str. Mihai Viteazul și Columna, precum și în fața Academiei de Științe a Moldovei (AȘM). Transportul public va fi redirecționat pe străzile adiacente.
Totodată, inspectorii IGP și INI au depistat câteva persoane care instigă la violență, incendiere, aplicare a violenței, etc., în baza cărora a fost pornită o cauză penală.
IGP a anunțat și despre lansarea unui nou serviciu „Dialog” – o modalitate de comunicare între polițiști și cetățeni anume în timpul desfășurării protestelor.
Echipa „Dialog” va fi alcătuită din 2-3 persoane profesioniste selectate în entitățile MAI. Angajații au beneficiat de un curs intens de pregătire în domeniul comunicării în situațiile de criză. Polițiștii vor fi echipați în vestă albastră cu inscripția „Diaolog Poliția”, stații audio și camere pentru înregistrare video.
Amintim că, duminică, 24 iunie, în fața Primăriei mun. Chișinău se va desfășura un protest împotriva deciziei de nevalidare a mandatului Primarului ales Andrei Năstase.
Cristina Parfeni