Igor Dodon arată din deget: Dacă timp de o săptămînă…

Igor Dodon arată din deget: Dacă timp de o săptămînă…

Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a avertizat Guvernarea că dacă timp de o săptămînă nu va fi acordat sprijinul financiar promis fermierilor pentru acoperirea pagubelor pe care aceştia le suportă în urma semnării Acordului de Asociere, socialiştii vor declanşa un val de proteste în toată ţara care vor finaliza printr-o acţiune de protest de amploare în centrul capitalei.

“După cum cunoaşteţi Moldova a pierdut pieţele tradiţionale din cauza unei guvernări proaste care s-a grăbit să semneze Acordul de Asociere cu UE. Guvernarea a promis deschiderea altor pieţe, a promis că producătorii nu vor înregistra pierderi şi că vor veni cu un suport real pentru agricultură. În realitate, 400 de mii de tone de mere şi sute de mii de tone de alte alimente agroalimentare stau pe cîmpuri, iar guvernarea continuă să facă promisiuni deşarte.

Producătorii de materie primă şi industria de prelucrare a producţiei agricole nu ştiu ce să facă. Aceştia sunt disperaţi fiindcă zilnic înregistrează pierderi de sute de milioane de lei”, a menţionat Igor Dodon în cadrul conferinţei de presă.

În acest context, Igor Dodon a subliniat că dacă pînă luni guvernarea nu va începe repartizarea sprijinului promis agricultorilor, care va fi efectuat nu pe criterii politice, cum se întîmplă în prezent, socialiştii vor începe proteste în toate raioanele ţării, care vor finaliza cu acţiuni de protest în masă în centrul Chişinăului.

Liderul PSRM a mai spus că dacă este necesar, ar putea fi convocată de urgenţă şedinţa Parlamentului pentru a soluţiona situaţia în cauză. “În bugetul ţării sînt bani pentru a ajuta fermierii. Situaţia trebuie rezolvată acum, deoarece mai apoi va fi prea tîrziu, iar producţia va rămîne nerealizată şi vor avea de suportat pierderi enorme nu doar agricultorii, dar toate sectoarele ţării”, a concluzionat Dodon.

Mihaela Rotaru

Share