Igor Corman: Grație forței de muncă calificate, echipamentelor noi și tehnologiilor moderne, SEBN Moldova a înregistrat continuu performanțe la nivel de indicatori de producție
SEBN MD a ajuns la a 10-a aniversare de la lansarea activităţii în Republica Moldova. Igor Corman, administratorul SEBN MD, într-un interviu pentru www.tribuna.md, a spus că, în aceşti ani, SEBN Moldova s-a afirmat atât în cadrul grupului SEBN SE, cât și pe piața locală, ca un partener/agent economic competitiv, dinamic și responsabil.
„Grație forței de muncă calificate, echipamentelor noi și tehnologiilor moderne, SEBN Moldova a înregistrat continuu performanțe la nivel de indicatori de producție. Am sporit mereu indicatorii de producţie de bază, am construit o echipă frumoasă de adevăraţi profesionişti, am contribuit la bugetul Republicii Moldova, dar și la dezvoltarea localităților în care ne desfășurăm activitatea.
Continuăm să perseverăm în atingerea indicatorilor de producție planificați și atragerea de noi proiecte. Ne mândrim cu două locații moderne, în Orhei și Strășeni, cu o suprafață de 36 000 metri pătrați, dotate cu echipamente și utilaje moderne, cu condiții de muncă europene spre satisfacția și motivația angajaților noștri. Am adus aici deja câteva proiecte, ceea ce demonstrează că avem un sistem de management a calității produsului funcțional, menținut la cel mai înalt nivel”, a menționat conducătorul.
Igor Corman a remarcat că, cea mai mare realizare este faptul că au îndreptățit așteptările investitorilor noștri, materializând obiectivele trasate în două dintre cele mai moderne fabrici din industria automotive din Republica Moldova: „În general, fiind parte a unui grup internaţional puternic, cum este SEBN SE, eşti pur şi simplu obligat să respecţi anumiţi indicatori, să te aliniezi standardelor generale care caracterizează grupul. Şi noi asta facem”.
„La capitolul realizări aş atribui şi cele trei mari proiecte implementate de SEBN MD. Ne-am început activitatea în Republica Moldova la Orhei cu proiectul privind producția de cablaje pentru Volkswagen T6PA, care ulterior, în 2021, l-am extins și în locația nouă, fabrica din Strășeni. Al doilea proiect, Skoda Octavia, se implementează la fabrica de la Orhei, începând cu luna noiembrie 2021. Iar în 2024 am lansat procesul de producție al unui proiect nou, Skoda Karoq. Aceste trei proiecte sunt o mare mândrie pentru noi, or, reuşim nu doar să demonstrăm că putem lucra la cele mai înalte nivele de calitate, făcând faţă sarcinilor trasate de investitori, dar şi ne mai bucurăm de faptul că producţia noastră înzestrează automobile care circulă în întreaga lume.
În vara acestui an, am fost onorați să fim nominalizați pentru producerea de cablaje auto destinate celui mai nou și ambițios proiect al grupului Volkswagen ID Buzz AD. Este o responsabilitate majoră și totodată o sursă de mândrie pentru noi să contribuim la realizarea cablajelor pentru primul autovehicul electric conceput integral pentru condus autonom, un reper important în evoluția mobilității fără șofer.
Acest proiect reprezintă o provocare semnificativă pentru echipa noastră de ingineri, care colaborează strâns cu specialiști din Germania și Polonia în etapa de proiectare și dezvoltare. Avem însă încredere deplină în reușita acestui demers, datorită expertizei solide a colegilor noștri și disponibilității lor de a îmbrățișa noi provocări tehnologice.
De asemenea, o mare realizare în cei 10 ani este echipa noastră pe care reușim să o menținem, să o dezvoltăm și să o consolidăm. Avem peste 3000 de angajați din peste 260 de localități, în profesionalismul cărora investim continuu. Şi, apropo, suntem mândri de faptul că reuşim să le asigurăm locuri de muncă aici, acasă, în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate, şi astfel ei nu sunt nevoiţi să plece peste hotare”, a mai menționt el în interviu.










